Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Viorel Leţcan, de 53 de ani, cunoscut ca suferind de schizofrenie, a fost condamnat pe viaţă de magistraţii Tribunalului Argeş, după ce a recunoscut că a ucis cinci membri ai familiei, anunță Ziarul Argeșul.
În noaptea de 8 spre 9 august 2022, acesta şi-a ucis cu sânge rece părinţii, fratele mai mic, sora şi nepoata. Silvia, de cinci ani, nepoată, Genţiana Rusu, de 49 de ani, soră, Iulia, de 73 de ani, mamă, Aurel, de 79 de ani, tată, şi Marius Leţcan, de 50 de ani, frate, sunt victimele oribilei crime.
Autorul a recunoscut fapta pe care o premeditase de mai mult timp, întreg planul fiind consemnat într-un fel de jurnal găsit de anchetatori. Acesta a fost arestat. Crima de la Bascov este fără precedent în Argeş în ultimii 10 ani.
De asemenea, Viorel Leţcan a fost obligat de instanţă „să urmeze tratament medical aferent afecţiunii de care suferă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol care a determinat luarea măsurii” se arată în decizia judecătorilor.
Deși Viorel Leţcan se trata pentru probleme psihice (schizofrenie), în urma expertizelor psihiatrice făcute de medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici din Bucureşti s-a stabilit că inculpatul a avut discernământ în momentul comiterii celor cinci crime.