Home » Articole » Copiii ucraineni refugiați în Mureș își vor petrece vacanța în tabăra de la Lăpușna / Au trecut prin județ, de la începutul războiului, circa 2.000 de refugiați, majoritatea fiind în tranzit

Copiii ucraineni refugiați în Mureș își vor petrece vacanța în tabăra de la Lăpușna / Au trecut prin județ, de la începutul războiului, circa 2.000 de refugiați, majoritatea fiind în tranzit

Copiii ucraineni refugiați în Mureș își vor petrece vacanța în tabăra de la Lăpușna / Au trecut prin județ, de la începutul războiului, circa 2.000 de refugiați, majoritatea fiind în tranzit
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Câteva sute de copii ucraineni care și-au găsit adăpost în județul Mureș se vor odihni și se vor juca în această vară în Munții Gurghiului, la Lăpușna, anunță Agenția de presă Rador.

Ei vor fi însoțiți de părinți și vor avea asigurate masa, cazarea și câteva surprize, susține primarul comunei Ibănești, Dan Vasile.

„Copiii refugiați sunt programați să vină la Lăpușna în vara aceasta, undeva la câteva sute de elevi ucraineni vin cu însoțitorii lor pe perioada vacanței de vară. Sunt coordonați de o asociație și, pe rând, i-am programat să petreacă trei-patru zile în tabără”, susține primarul.

- articolul continuă mai jos -

La Târgu Mureș, copiii refugiaților vor putea participa la activități de vară organizate de autorități.

„O parte dintre copiii refugiați care erau la Târgu Mureș au plecat acasă. Este vorba despre copiii de la Casa de Oaspeți a Primăriei, ei au plecat în 5 iunie, când s-a întors tot grupul, urmând ca, după data de 19 iunie, să vedem dacă vor reveni și câți vor reveni. La Hotel Tineret sunt 26 de persoane, deci grupul este destul de mic, dintre care 10 sunt copii, iar 17 sunt adulți, iar dintre copii, sunt și câțiva care sunt micuți, așa că nu ne-am gândit la un program de vară. Dar de săptămâna viitoare, când sperăm să avem mai multe informații despre grupul de la Casa de Oaspeți, ne vom putea gândi. Avem mai multe activități de vară, inclusiv la Centrul Rozmarin”, spune directorul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, Andreia Moraru.

De la începutul războiului din Ucraina, prin județul Mureș au trecut circa 2.000 de refugiați, majoritatea aflați în tranzit.

Numărul refugiaților care apelează la ajutorul mureșenilor s-a stabilizat la aproximativ 500, dintre care cei mai mulți sunt găzduiți în spațiile autorităților publice locale.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole