Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final facturat al energiei electrice nu poate depăşi 1,3 lei/kWh, iar pentru aceştia, după 1 iulie, facturile ar putea să scadă cu 20%, a precizat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, transmite Agerpres.
„Din 8,7 milioane de locuri de consum casnic, peste 4 milioane, adică 46% din total, consumă în medie 46 kWh pe lună şi plătesc la preţul plafonat 32 lei. Adică aproximativ 1 leu pe zi. E mult? E puţin? Judecaţi dumneavoastră. Alte 3,2 milioane, reprezentând 37% din total, consumă în medie 147 kWh pe lună, iar la preţul actual plafonat (0,80 lei/kWh) factura este 118 lei. Restul de 17%, aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final facturat nu poate depăşi 1,3 lei/kWh. Pentru aceştia, după 1 iulie, facturile ar putea chiar să scadă cu 20%, existând oferte acum în piaţă în jur de 1 leu/kWh”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
În ultimii trei ani, facturile au fost plafonate, iar România a avut al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică din UE, a subliniat ministrul de resort, arătând, de asemenea, că plafoanele de preţ au rămas neschimbate, deşi inflaţia a crescut semnificativ în această perioadă, la fel şi salariul minim.
„După 1 iulie, toţi consumatorii vulnerabili vor beneficia de un sprijin lunar din partea statului pentru reducerea facturilor la energie electrică. Este normal ca sprijinul statului să meargă către cei care nu îşi permit plata acestor facturi, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene. Iar ceea ce poate face fiecare dintre dumneavoastră este să vă alegeţi furnizorul cu oferta cea mai bună. Se face online, rapid şi simplu. Analizăm şi alte opţiuni pentru reducerea preţului la energie electrică, iar acestea vor fi parte din programul de guvernare”, a precizat şeful de la Energie.
El admite, totodată, că, după 1 iulie, pot exista creşteri ale preţului din facturi, în funcţie de consum, furnizor, evoluţia cererii şi ofertei.
„Ca să avem facturi mai mici, ceea ce ne dorim cu toţii, trebuie să creştem producţia (oferta) de energie electrică prin investiţii. În mandatul meu, în 2024, s-au pus în funcţiune 1251MW noi, cât în opt ani anteriori la un loc. Anul acesta, estimăm încă 2500MW, probabil cel mai bun an postdecembrist. Am reluat inclusiv investiţiile în hidrocentralele blocate de decenii, cu toată opoziţia din partea a 2-3 asociaţii de mediu, pentru un posibil aport de încă 700MW. Mai mult, între 2009-2022, România a închis peste 7000MW producţie de energie în bandă (cărbune şi gaz). Pe mandatul meu, în aceşti doi ani, nu am închis niciun grup energetic”, a mai arătat Burduja.
Risc de creștere puternică a costurilor energiei, de la 1 iulie
Economiștii ING Bank avertizează asupra unui risc de creștere puternică a costurilor energiei, de la 1 iulie, când piața de energie electrică va fi liberalizată și spun că primele semnale indică o creștere de două cifre a prețurilor, ceea ce ar duce inflația spre 6%, potrivit Economedia.
„ING transmite că liberalizarea prețurilor la energia electrică începând cu iulie 2025 ar putea declanșa o creștere puternică a costurilor energiei. Primele semnale indică o creștere solidă de două cifre a prețurilor la energia electrică, care ar putea împinge inflația spre zona de 6% în a doua jumătate a anului 2025”, avertizează banca, într-un raport.
Furnizorul de energie electrică Hidroelectrica și-a anunțat miercuri clienții ce preț va practica de la 1 iulie, când se liberalizează piața de energie electrică. În prezent, clienții casnici care consumă între 0 și 100 kWh inclusiv plătesc un preț plafonat de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus. De la 1 iulie, prețurile la Hidroelectrica vor varia de la 1,03640 lei/kWh la 1,11905 lei/kWh. Drept urmare, prețurile pentru clienți vor crește cu procente cuprinse între 52% și 64%.
La PPC, fosta Enel (care acoperă sudul Munteniei, Dobrogea și Banatul), prețul crește cu 130%, de la 0,68 lei/kwh la 1,57 lei/kwh(cu tot cu TVA).
La Electrica Furnizare (care acoperă Transilvania și nordul Munteniei), creșterea este tot de 130%, până la 1,57 lei/kwh.
E.ON (care acoperă Moldova) încă nu a anunțat prețurile la energie pentru serviciul universal, de la 1 iulie.
Cine avea consum mare era deja la hidroelectrica adica sub plafon. Iar hidroelectrica tocmai a marit substantial pretul – nu va fi mai ieftin ci mai scump! Daca binevoiti sa il intrebati ceva util pe ministrul energiei: 1. De ce a permis hidroelectrica sa dubleze pretul? 2. De ce este atat de costisitoare distributia?