Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„În curând, din nou Acasă!”, este numele ultimului eveniment care va fi organizat pe actualul stadion al echipei Farul Constanța, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
Pe 1 iunie, începând cu ora 13:00, cei mici, dar si cei mari, sunt invitați la un eveniment cu și despre fotbal. Vor fi surprize, concursuri, premii, mascote, muzică bună asigurată de 3 Sud Est, Discoteka și Guess Who.
Este ultimul eveniment organizat pe stadionul Farul, înaintea începerii demolării arenei de pe strada Primăverii.
După demolare, Primăria Constanța va preda terenul liber către Compania Națională de Investiții.
Potrivit proiectului, noul stadion din Constanța va avea o capacitate de 18.000 de locuri și se va construi în 24 de luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.
Investiția include și zonele de parcare pentru jucători şi oficiali, precum şi pentru VIP, un spaţiu de parcare pentru cele 2 autocare ale echipelor şi 10 autoturisme ale oficialilor, precum și un spaţiu de parcare de minim 150 de locuri pentru VIP-uri.