G4Media.ro

Consiliul Naţional al Audiovizualului trimite o scrisoare Parlamentului în care respinge campania…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Consiliul Naţional al Audiovizualului trimite o scrisoare Parlamentului în care respinge campania partidului extremist AUR împotriva presei

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis joi să trimită o scrisoare comisiilor de Cultură ale Parlamentului în care să respingă iniţiativa AUR privind depistarea „celor mai toxice şi false ‘organe de presă'”, relatează Agerpres.

„Ieri a apărut pe reţeaua de socializare a AUR un fel de chestionar provocator prin care publicul acestui partid era îndemnat să facă un fel de statistică a ‘celor mai mizerabile’ entităţi de presă din România. Postarea iniţială, este adevărat, face referire la un portal online, însă în sutele de comentarii de pe pagina de Facebook la care pagina oficială, adică partidul, în mod oficial, a reacţionat se regăsesc de fapt posturi de televiziune. Sunt extrem, extrem de puţine situaţiile în care se vorbeşte despre portaluri online, adică despre zone în care CNA nu are sau încă nu are sau în acest moment CNA nu are nicio atribuţie. Faptul că AUR nu doar că face acest demers, dar îl şi susţine prin comentariile ulterioare, cred că este o chestiune care nu trebuie lăsată fără ca noi să avem o reacţie”, a spus Valentin Jucan, membru CNA, în debutul şedinţei Consiliului.

În opinia lui Jucan, „este pentru prima dată când un partid politic îşi permite într-un mod atât de clar şi de tranşant să facă astfel de topuri în care incită de fapt la ură împotriva mass media în general, prin comentariile susţinute la adresa posturilor de televiziune, indiferent care sunt acestea”. El a adăugat că am putea asista, la sediul unor televiziuni, la incidente precum cel petrecut în cazul Primăriei din Timişoara.

„Având în vedere că suntem o instituţie sub control parlamentar, având în vedere că acest gest pe care îl consider extrem de periculos şi care, repet, în opinia mea nu trebuie trecut cu vederea, vă propun să facem o adresă către comisiile de Cultură din Senat şi Camera Deputaţilor în care să arătăm faptul că CNA dezavuează, respinge asemenea comportamente, cu atât mai mult cu cât ele vin din partea unui partid politic”, a adăugat Jucan.

Propunerea lui Valentin Jucan, votată în unanimitate de membrii Consiliului, a fost susţinută şi de Dorina Rusu, membru CNA, care a apreciat că este „o idee foarte bună”.

„Cred că trebuie să dăm un semnal puternic, pentru că se întâmplă multe în ultima vreme şi noi trebuie să reacţionăm. Ar trebui să reacţioneze toate instituţiile care au legătură cu chestiunea asta. (…) Sunt ameninţări. Nu poţi să ştii unde poţi să ajungi”, a spus Rusu.

La rândul său, Monica Gubernat a arătat că prin acest demers CNA „intră într-o oarecare normalitate”.

„Mă bucur foarte tare de această iniţiativă. Măcar acum putem intra şi noi într-o oarecare normalitate, pentru că au mai fost momente de genul acesta la care CNA nu a reacţionat. Sper ca de acum încolo să reacţionăm indiferent de speţă, de numele radiodifuzorului, indiferent de jurnalişti şi la ce posturi lucrează”, a spus Gubernat.

Un comunicat în legătură cu acest aspect va fi transmis joi de Consiliu, au mai decis membrii CNA.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Acest partid, defapt o adunătură de extremiști, ar trebui scos inafara legii !

    • Daca cei care guverneaza de 30 de ani sunt incompetenti si lupta impotriva propriilor cetateni, asta nu inseamna ca trebuie scos un partid in afara legii. Cu un astfel de precedent vom avea, in curand doar PNL si PSD, iar cei care nu sunt cu ei vor fi scosi in afara legii. Pentru actiunile extremiste trebuie aplicate legile existente, dar se pare ca organele noastre au izmene maro.

    • Daca incalca Legea 14/2003 de functionare a partidelor politice, AUR trebuie scos in afara legii. La fel si celelalte partide, pentru ca vedem ca de 30 de ani functioneaza mai mult ca grupari mafiote, decat ca partide politice: isi voteaza legi si drepturi pentru ei, isi numesc peste tot oameni de-ai lor, inclusiv in justitie, isi maresc veniturile cu cat vor, comit abuzuri peste tot, nu au respect pentru lege, cetatean si banul public si, eventual, te iau si la suturi daca-i „deranjezi” cu inrebari indiscrete. Niste golani!

    • Urgent soluții în parlament pentru scoatere în afara legii a partidului de tip fascist: Auuurr!!! În Germania de ce se poate și la noi nu!!!Cui ii e teama sa facă acest lucru.Haideti parlamentari fiți bărbați!

    • CNA ? E LA MISHTO…

  2. AUR este un partid extremist si romanii incep sa vada asta

  3. AUR-de-la-rusi „nu e” extremist, doar face „liste negre” ca extremistii

    noroc ca poporul roman nu tolereaza golanii (PUNR, PRM, PUR si alte gunoaie extremiste care nu le mai retinem numele au disparut), si asta se va vedea la urmatoarele alegeri, nu dupa sondaje „comandate”

  4. Partidul rusia unita reprezentat in Romania de samantarul simion si claudiu intarziatu isi comanda propriele sondaje . Vrajeala ieftina

  5. Mulțumiți PSD-ului .
    Doar vedeți că Țara GEME numai PSD nu geme și nu se simte amenințat , dimpotrivă se simt foarte confortabil .
    Cum scârția Coaliția USL cum scoate capul HAUR-II.
    PSD nu are probleme ,nu se simte amenințat sau stingherit.

  6. Cum cetățenii sunt muci așa și politicienii !O sa vedeți că nu o sa ia nimeni nici o măsură cu frații mafiei PSD !Ba din contra,o să-i vedeți la guvernare ca-s pe primele locuri in sondaje.Tusea și Junghiul.Pai daca pe deontologii din Justiție și alte instituții nu-i interesează decât banii?(nu contează de unde vin,poate să-i plătească și Nuțu Cămătaru).Ucraina o sa fie doar incercarea rușilor de destabilizare ,Romania va fi reușita !
    Daca așa se prezintă elitele țării în fața natiunii cu neciopliți,analfabeți,turnători,beizadele,corupți,plagiatori,etc,etc va mai mirați că-i mai prosti dintre români ajung sa ne conducă(sa fie votați) ?
    Eu daca nu-s susținut de nici o mafie și nu ma cunoaște nimeni ce șanse as avea să ajung maine PM ?Și mai ales ,sa mai găsesc câțiva specialiști tot curați și altruiști,sa pot face un guvern ?Zero…De aia se pleacă din țară de la cel fara carte până la cel cu diplome înalte(luate pe bune).Și să vedeți când va ajunge tara sub limita de sustenabilitate,că ies la pensie și ăștia care mai știu câte ceva meserie in orice(administrație,industrie,energetică,etc).Sa vedeți atunci salarii bugetarilor nepăsători de azi…Sa vedeți cum o sa fiți forțați să primiți toată mizeria lumii , care nu se va integra cum n-au făcut-o nici in Occident.

  7. Sunt antipolitic, n am nimic cu nimeni dar, doar cei ce nu văd și n au trecut prin situați legat de poliție, primării, judecatorii, presă. Cum orice om este răspunzător și plătește asa și cei numerati mai sus, iar dacă cineva(nimeni) precum Simion încearcă sa facă dreptateapar comentarii contra. De obicei cei ce comentează se simt cu musca pe căciulă. Ceaușescu, Rațiu, Vadim au încercat sa spună adevărul, iar acum când nu mai sunt lumea ii plâng. Poate ne ar trebui și un partid extremist.

    • La cât de „corect” ai scris tov. Ionuț, nu-i de mirare că afirmi astfel de inepții. Pe cei ca tine se bazează Simion. Dacă ai cap, minte ce-ți mai trebuie? Carte multă nu se cere, că e bătaie de cap prea mare.

  8. Ce noroc cu voi ăștia de la aur. Știm că sunteți patrioti, asa ca ne așteptăm să vă încolonați și sa va oferiți voluntari în războiul contra Rusiei. Asa va reveni Moldova la patria muma. Parca asta era cel mai mare deziderat al aur. Hai simioane, sau ești las? Hai auristilor, va e frica? Mergeți și luați Moldova dim mainile rușilor.

  9. Totul este in oglinda si in principiul actiune si reactiune! Daca CNA si-ar fi facut treaba cu siguranta NU mai aveam aceste dejectii de televiziuni, media etc. Deci corupti lasi si marsavi iar acum spun domle pun unii in discutie care post media ii mai abject !??? Pai libertatea de exprimare aia a presei este fix asta sa pot spune ca un post sau altul este o dejectie ! Ia sa va fi facut voi treaba sa fiti seriosi competenti si nu slugi si sigur nu se ajungea aici. Acelasi lucru il putem in extrapola si la raport partide, justitie, etc etc

  10. Aveți grijă să nu deranjați puterea, că deranjați pe cei deștepți, care majoritatea au diplome luate prin teste grilă, în fața calculatorului ei oricum nu doresc să se schimbe nimic, își pierd privilegiile, indemnizațiile nesimțite pentru doctorate ,,plagiate”, pensiile speciale pentru greutatea de a se odihni in serviciu in jur de 20 de ani,…Cine vrea dreptate în această țară este catalogat extremist!