Home » Economie » Consiliul Concurenţei a declanșat o anchetă pe piața de retail farmaceutic, pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele eliberate prin farmacii

Consiliul Concurenţei a declanșat o anchetă pe piața de retail farmaceutic, pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele eliberate prin farmacii

27 sept. 2022
Consiliul Concurenţei a declanșat o anchetă pe piața de retail farmaceutic, pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele eliberate prin farmacii
Foto: farmacie online, Facebook
Ascultă articolul

Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială pe piaţa de retail farmaceutic din România, cu scopul de a identifica elementele care pot limita accesul pacienţilor la medicamentele eliberate prin farmacii.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Astfel, vor fi analizate atât relațiile de aprovizionare la nivel de farmacii și circuitul medicamentelor de la punerea pe piață până la consumator, cât și legislaţia relevantă din domeniu pentru a se identifica reglementările care pot afecta concurenţa pe piaţă. De asemenea, se va analiza în detaliu disponibilitatea medicamentelor pentru pacienți şi vor fi identificate metode de îmbunătăţire a acesteia.

„Sectorul farmaceutic este foarte important, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am sancţionat cinci companii farmaceutice şi asociaţia reprezentativă, pentru că s-au coordonat pentru limitarea pieței cu imunoglobuline, am declanșat o investigație pe piața ecografelor, efectuând inspecții inopinate în România, Italia și Germania și investigăm un posibil abuz în comercializarea medicamentelor anticoagulante orale. În plus, am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative și am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului din România, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor români la medicamente”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Citește integral pe economedia.ro

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole