Home » Articole » Conducerea PSD Iaşi a votat intrarea partidului la guvernare. Organizaţia îl susţine pe deputatul Maricel Popa pentru postul de ministru al Energiei

Conducerea PSD Iaşi a votat intrarea partidului la guvernare. Organizaţia îl susţine pe deputatul Maricel Popa pentru postul de ministru al Energiei

Conducerea PSD Iaşi a votat intrarea partidului la guvernare. Organizaţia îl susţine pe deputatul Maricel Popa pentru postul de ministru al Energiei
Sursa foto: Facebook/ Maricel Popa
Ascultă articolul

Social-democraţii ieşeni au votat sâmbătă pentru intrarea Partidului Social Democrat la guvernare, decizia fiind luată în cadrul Consiliului Politic Judeţean al filialei, transmite News.ro.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii ieşeni din cadrul CPJ au dat un vot majoritar pentru intrarea la guvernare a Partidului Social Democrat.

„Discuţiile din cadrul Consiliului Politic Judeţean şi votul exprimat de colegii mei astăzi conduc spre faptul că PSD trebuie să intre la guvernare pentru a garanta continuarea proiectelor prioritare pentru judeţ şi ţară. Vrem să fim parte a „soluţiei”, suntem responsabili şi înţelegem că numai prin unitate şi coeziune politică putem să construim o economie stabilă şi predictibilă” a declarat deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iaşi.

- articolul continuă mai jos -

Totodată, organizaţia judeţeană PSD Iaşi îl va susţine pe deputatul Maricel Popa pentru portofoliul de ministru la Ministerul Energiei.

„Expertiza în domeniu a colegului nostru, dar şi experienţa administrativă la nivel judeţean şi central acumulată de-a lungul timpului sunt motive justificate pentru ca organizaţia de la Iaşi să îi acorde susţinere pentru portofoliul de la Ministerul Energiei”, a mai spus şeful social-democraţilor ieşeni.

„Mă onorează propunerea colegilor mei. Am ocupat pentru mai bine de trei ani funcţia de secretar de stat în cadrul Guvernului României, în cadrul Ministerul Energiei şi Economiei (2013-2015), perioadă în care am reuşit să pun capăt activităţilor aşa-numiţilor ”băieţi deştepţi” din energie, despre care s-au scris mii de articole şi s-au făcut sute de emisiuni. Mă înscriu în această competiţie cu gândul de a pune umărul la redresarea economică a României”, a declarat deputatul Maricel Popa.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole