G4Media.ro

Concert şi foc de artificii în noaptea de Revelion la Iași

Sursa foto: Pixabay

Concert şi foc de artificii în noaptea de Revelion la Iași

Primarul Mihai Chirica a anunțat în cadrul unei conferințe de presă programul pe care municipalitatea l-a pregătit pentru noaptea de Revelion. Astfel, concertul se va desfășura în Piața Palatului Culturii, va începe în jurul orei 20.00 și va fi susținut de Direcția 5, Mircea Baniciu & Ovidiu Lipan Țăndărică Project, Nicoleta Nucă, Alexandra Ungureanu, Admiral C4C și artiști ieșeni, transmite Rador.

La miezul nopții va fi organizat, timp de aproximativ zece minute, tradiționalul foc de artificii.

Programul se va încheia cu un ultim moment muzical, care va dura maxim 20 de minute.

Valoarea totală a cheltuielilor pentru manifestările din seara de Revelion se ridică la circa 600.000 lei.

Edilul municipiului Iași a mai spus că reprezentanții Primăriei vor lua măsuri pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

„Din cauza situației pandemice, ne-am propus un program artistic mai redus față de anii precedenți. Mai mult, vom lua măsuri suplimentare de evitare a infectării. Trebuie să avem și o analiză rațională. Toți cei care nu vor fi afară, vor fi în spații închise, iar riscul de infectare pentru cei care vor veni la concert este mult mai redus față de cel al căror vor sta în interior. Oricum, vom pune la dispoziție mască pentru fiecare participant, iar fiecare sector va avea o persoană care să supravegheze ca fiecare participant să poarte mască de protecție”, a spus primarul Mihai Chirica.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...