Home » Articole » Compania de gaze din Serbia vrea să ia benzinăriile Gazprom din Bulgaria și România

Compania de gaze din Serbia vrea să ia benzinăriile Gazprom din Bulgaria și România

Compania de gaze din Serbia vrea să ia benzinăriile Gazprom din Bulgaria și România
Sursa foto: cititor G4Media.ro
Ascultă articolul

Directorul general al companiei sârbe de gaze Srbijagas, Dusan Bajatovic, a anunțat că este planificată o posibilă extindere a activității companiei prin cumpărarea rețelei rusești de benzinării din Bulgaria și România. Declarațiile sale au fost făcute într-un interviu acordat canalului TV sârb K1, citat de Mediapool. 

Bajatovic a explicat că Srbijagas poate prelua conducerea rețelei comerciale rusești în străinătate sau o poate închiria, păstrând proprietatea rusă, potrivit Rador Radio România.

- articolul continuă mai jos -

Declarațiile vin într-un moment critic pentru compania petrolieră sârbă NIS, deținută de Gazprom, care a fost adăugată pe lista de sancțiuni a SUA, la 10 ianuarie, ca parte a măsurilor împotriva Rusiei.

Serbia a primit de două ori o scutire de 30 de zile de la sancțiunile impuse de SUA. În prezent, Bajatovic și-a exprimat încrederea că va urma o a treia scutire, subliniind că rafinăria de la Nis nu a comis nicio încălcare și nu a importat petrol rusesc. El și-a exprimat speranța că va avea loc o întâlnire între președintele sârb Aleksandar Vucic și președintele american Donald Trump.

„Nu va fi o discuție ușoară. Problema privind rafinăria de la Nis va fi secundară la o astfel de întâlnire”, a menționat el, referindu-se la tarifele mari (37%) pe care SUA le vor impune importurilor sârbești.

Bajatovic a subliniat importanța continuării funcționării rafinăriei de petrol din Serbia pentru a asigura securitatea livrărilor de energie. „Acest lucru necesită un acord între Serbia și Rusia”, a spus el, subliniind nevoia de livrări stabile de hidrocarburi și procesarea acestora în combustibili.

Sursa: MEDIAPOOL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole