G4Media.ro

Comitet ministerial pentru situaţii de urgenţă, după avertizările hidro și meteo /…

Sursa foto: INHGA

Comitet ministerial pentru situaţii de urgenţă, după avertizările hidro și meteo / Tanczos Barna: Suprafaţa avertizărilor este destul de extinsă, aşadar ne putem aştepta şi la fenomene cu impact general, pe lângă cele locale

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a convocat, vineri, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), având în vedere avertizările transmise de către meteorologi şi hidrologi, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Mediului, şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN şi COD PORTOCALIU transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (A.N.M), dar şi a avertizării hidrologice realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A).

Potrivit oficialilor ministerului, ministrul Tanczos Barna a dispus ca toate Sistemele de Gospodărire a Apelor şi Administraţiile Bazinale de Apă să fie pregătite pentru intervenţie imediată.

„Toţi angajaţii de la Apele Române trebuie să fie puşi în temă, utilajele să fie pregătite şi puse la dispoziţia autorităţilor locale. Suprafaţa avertizărilor este destul de extinsă, aşadar ne putem aştepta şi la fenomene cu impact general, pe lângă cele locale. De asemenea, trebuie să monitorizăm cursurile de apă şi să îndepărtăm orice material plutitor sau deşeuri care ar putea fi antrenate de viituri. Astfel de materiale pot produce serioase pagube materiale sau ecologice şi trebuie să prevenim pe cât posibil astfel de situaţii”, a transmis ministrul Mediului.

Tanczos Barna a făcut apel la autorităţi să informeze populaţia: ” În plus, vom transmite apeluri repetate către cetăţeni, asupra pericolului pe care îl reprezintă nerespectarea indicaţiilor autorităţilor. Populaţia trebuie să fie conştientă, să se informeze constant şi să nu se expună pericolelor din proximitatea cursurilor de apă, atunci când există în vigoare astfel de avertizări”.

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben şi una cod portocaliu de instabilityate atmosferică, fiind aşteptate cantităţi importante de precipitaţii, descărcări electricve şi rafale de vânt.

De asemenea, hidrologii anunţă risc de inundaţii, în 19 bazine hidrografice, până sâmbătă seară. A fost emis cod galben şi cod portocaliu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează