G4Media.ro

Comisia Europeană vrea să convingă Malta să-şi redeschidă frontierele persoanelor nevaccinate împotriva…

Sursa foto: Unsplash

Comisia Europeană vrea să convingă Malta să-şi redeschidă frontierele persoanelor nevaccinate împotriva covid-19

Comisia Europeană vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a închide frontiera persoanelor nevaccinate împotriva covid-19, a anunţat luni comisarul european însărcinat cu Justiţia Didier Reynders, relatează News.ro. Reamintim că Malta a anunţat vineri că închide frontiera persoanelor nevaccinate anticovid, în speranţa de a opri un val de cazuri covid-19, fiind primul stat membru UE în această situație.

Didier Reynders a subliniat însă, la postul postul public francez de radio France Inter, că statele membre UE au obligaţia de a adopta paşaportul sanitar.

”S-au luat două decizii: certificatul pe care l-am implementat şi care este obligatoriu tuturor statelor membre UE, ca o dovadă a situaţiei în care te afli faţă de boală, iar apoi cele 27 de state au adoptat o recomandare care porneşte de la ideea că paşaportul este suficient numai el, mai puţin dacă situaţia sanitară se deteriorează”, precizează comisarul.

”Vom discuta cu Malta să accepte testele PCR”, a anunţat Didier Reynders.

”În funcţie de nivelul contaminării cu varinata delta (…), este normal să se reimpună măsuri, test şi carantină, însă nu să se interică calătoria”, a subliniat comisarul european.

Această mică insulă mediteraneeană, cu aproximativ 500.000 de locuitori, se mândreşte cu faptul că este statul UE cu cele mai multe persoane vaccinate, după ce 79% din populaţia adultă a fost vaccinată complet.

La 27 iunie, Malta nu mai înregistra niciun caz de covid-19. Însă, vineri, 9 iulie, autorităţile sanitare anunţau 96 de cazuri – dintre care 90% la persoane nevaccinate.

O decizie malteză de a nu mai accepta teste PCR a fost denunţată duminică drept ”contrară regulilor” UE de către secretarul de stat francez însărcinat cu Afaceri Europene, Clément Beaune. (Sursa foto: Unsplash)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează