G4Media.ro

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Ungariei/ Sute de…

sursa foto: Facebook/Viktor Orban

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Ungariei/ Sute de călăuze de migranți eu fost eliberate din închisoare de guvernul de la Budapesta în vederea expulzării

Comisia Europeană a lansat vineri o procedură de infringement contra Ungariei în legătură cu un decret ce prevede repunerea în libertate a sute de călăuze de migranţi în vederea expulzării lor, transmite AFP, citată de Agerpres.

Guvernul premierului naţionalist ungar Viktor Orban a decis, la finalul lunii aprilie, să elibereze 700 de deţinuţi condamnaţi pentru trafic de persoane.

Decretul prevedea ”părăsirea teritoriului ungar în cel mult 72 de ore” pentru a efectua restul pedepsei în ţările lor de reşedinţă obişnuită sau de naţionalitate.

Autorităţile de la Budapesta au anunţat că penitenciarele ungare se confruntă cu o creştere a numărului de condamnaţi pentru trafic de persoane, ei reprezentând în prezent 13% din total, adică în jur de 2.600 persoane provenind din 73 de ţări.

Decretul publicat în 27 aprilie vizează limitarea ”costurilor pentru contribuabilii ungari”.

Decizia a nemulțumit Austria, care şi-a consolidat controalele la frontiera cu Ungaria şi l-a convocat pe ambasadorul ungar.

Nicio dispoziţie nu este prevăzută pentru a supraveghea aplicarea pedepsei cu detenţia pentru călăuze în afara Ungariei, subliniază Comisia Europeană, care consideră că ”astfel de sancţiuni aplicate persoanelor condamnate pentru trafic de fiinţe umane nu sunt nici eficiente, nici disuasive”.

Executivul UE i-a trimis o scrisoare de notificare Ungariei, ce are la dispoziţie două luni pentru a răspunde îngrijorărilor Bruxellesului. Procedura de infringement poate conduce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la eventuale sancţiuni financiare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...