G4Media.ro

Comandantul-șef al marinei ruse a fost demis, după scufundările navelor de război…

sursa foto: Alexey NIKOLSKY / SPUTNIK / AFP

Comandantul-șef al marinei ruse a fost demis, după scufundările navelor de război în Marea Neagră – presa rusă / Kremlinul nu a negat informaţia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a negat luni destituirea comandantului flotei ruse, anunţată de mass-media, după o serie de eşecuri înregistrate de Rusia în faţa Ucrainei în Marea Neagră, şi s-a rezumat la a spune că unele decrete sunt „secrete” şi prin urmare nu pot fi comentate, informează AFP, transmite Agerpres.

Cu o zi înainte, mass-media ruse Fontanka şi Izvestia au anunţat că acest comandant, amiralul Nikolai Evmenov, a fost demis din funcţia sa şi înlocuit de amiralul Aleksandr Moiseev, care până atunci fusese comandantul flotei ruse de Nord.

„Există decrete clasificate ca fiind secrete. Nu pot să le comentez. Nu au existat decrete publice cu privire la acest subiect”, le-a răspuns Dmitri Peskov jurnaliştilor care l-au întrebat despre acestor informaţii.

Numirea unui nou comandant al flotei ruse este în mod normal anunţată prin decret prezidenţial.

Dacă această numire este confirmată, ea va constitui o remaniere majoră în cadrul comandamentului militar rus.

În doi ani de conflict la scară mare, Ucraina a înregistrat mai multe succese împotriva flotei ruse de la Marea Neagră, permiţând redeschiderea unui culoar maritim pentru exportul de cereale ucrainene, în pofida ameninţărilor cu bombardamente din partea Rusiei.

Militarii ucraineni au afirmat la începutul lui februarie că circa o treime dintre navele de război ruse au fost „scoase din acţiune” în această zonă.

Potrivit biografiei sale oficiale, Nikolai Evmenov, 61 de ani, conducea întreaga flotă rusă începând din mai 2019. Înainte de aceasta, Evmenov, de formaţie marinar pe submarine, fusese comandantul flotei de Nord.

Crimeea, o peninsulă anexată de Moscova în 2014, este de asemenea lovită în mod regulat de atacuri ucrainene cu drone aeriene, maritime şi cu rachete, pentru ca este importantă pentru logistica trupelor ruse.

De la începutul lui martie, marina ucraineană a afirmat, de exemplu, că o unitate specială a distrus „cea mai modernă dintre navele de patrulare ruse, ‘Serghei Kotov'”, „lovită de drone maritime Magura V5” lângă strâmtoarea Kerci care leagă Crimeea de Rusia.

Operaţiunea a fost revendicată de spionajul militar ucrainean (GUR), în cooperare cu marina ucraineană.

GUR a difuzat un video ce ilustrează presupusul atac. În acest video se putea vedea o dronă navală apropiindu-se de ‘Serghei Kotov’, lungă de 94 de metri, apoi o explozie cu flacără mare, fum şi bucăţi proiectate deasupra acestei nave.

Printre alte succese, Ucraina a bombardat în septembrie 2023 cartierul general al flotei ruse de la Marea Neagră, la Sevastopol, în Crimeea, iar în primăvara lui 2022, la începutul conflictului, a reuşit să scufunde ‘Moskva’, nava-amiral a flotei ruse.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Par a fi cam incompetenți,acești amirali ruși..ceva in genul Oprea Gabor ,sau colegul…