Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţa o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică accentuată pentru 10 judeţe, valabilă pe parcursul zilei de miercuri între orele 10:00 şi 23:00, relatează Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi pe alocuri grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 30 – 40 litri/mp şi pe spaţii mici 50 – 70 litri/mp. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50 – 60 km/h.
Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.
De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi abundente care vizează nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local Muntenia, Dobrogea şi zona de munte. Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 35 – 45 litri/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80 – 90 km/h.
Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.
Judeţele atenţionate cu Cod galben, unele total iar altele doar parţial, sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.
Sursa foto: G4Media.ro
Deci ploua in Bucuresti si in judetele GR, CL, IL, PH si DB, dar nu ploua in inelul reprezentat de „judetul” Ilfov. Mare minune de la Dumnezeu, binecuvantare de la Braul Maicii Domnului si duh sfant de la sarmulita Gabrielei Firea Pandalie
Am observat si eu la avertizari precedente cu cata gratie evita codurile Ilfovul…