Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, două atenţionări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale valabile în orele următoare în zonele de munte din trei judeţe.
Astfel, în Argeş, Gorj şi Vâlcea se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35 – 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului.
Atenţionările sunt valabile până la ora 16:00.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Unsplash