Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un număr de 23 de judeţe se vor afla, sâmbătă, sub atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, transmite Agerpres.
Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei şi pe litoral cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de 90….120 km/h, viscolind zăpada depusă.
Până la ora 16:00, Codul galben vizează integral judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea şi Mehedinţi şi, parţial, Constanţa, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Buzău, Bacău, Neamţ şi Suceava.
Sâmbătă după-amiaza, Codul galben de vânt se va restrânge şi va viza judeţele Mehedinţi, Suceava şi Botoşani, integral, şi, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Gorj şi Caraş Severin, parţial.
Până duminică la ora 2:00, vântul va avea intensificări în nordul Moldovei şi în vestul Olteniei cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.