Civilizaţia iraniană, pe care Donald Trump a ameninţat-o că o va distruge, face obiectul unui studiu / O inscripţie în elamită liniară, care spune o poveste veche de 4.000 de ani, descifrată de un cercetător francez

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Civilizaţia iraniană, pe care Donald Trump a ameninţat-o la începutul lunii aprilie că o va distruge, reprezintă obiectul unui studiu realizat de Francois Desset.

Acest cercetător francez a reuşit să citească o inscripţie scrisă în urmă cu 4.000 de ani şi care avea până acum reputaţia de a fi indescifrabilă, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Elamita liniară este un sistem de scriere în prezent dispărut. Numele său face trimitere la civilizaţia din Elam, care a existat în Antichitate în sudul teritoriului actual deţinut de Iran şi care era un rival al Mesopotamiei învecinate.

Într-un interviu acordat pentru AFP, Francois Desset, care colaborează cu un departament de cercetări asupra ştiinţelor Antichităţii la Universitatea din Liege (Belgia), a explicat că elamita liniară este singura formă de scriere „cu adevărat locală” dintre toate cele care au fost utilizate în îndelungata istorie a Iranului.

„Toate celelalte – cuneiformă, alfabetul arab sau alfabetul grec – au fost importate din vest”, a adăugat acest arheolog în vârstă de 43 de ani.

Iar persana, de origine indo-europeană, în prezent limba oficială în Iran, scrisă cu alfabet arab, este „mult mai apropiată de franceză decât de limba elamită”, a dezvăluit el.

Pentru acest fost student la Universitatea Sorbona din Paris, aventura în Iran a început în 2006, când a participat la săpături în sudul ţării, care au scos la iveală tăbliţe de lut scrise în elamită liniară.

Compus din 77 de semne – în formă de romburi, curbe şi alte ansambluri geometrice -, acest sistem de scriere a fost descoperit în 1903 de o misiune franceză care explora situl arheologic din Susa, în sud-vestul actualului Iran.

Însă elamita liniară a rezistat timp de decenii tentativelor de descifrare, probabil din cauza numărului foarte restrâns de inscripţii cunoscute, potrivit cercetătorului francez.

Frustrarea lui Francois Desset a durat încă un deceniu după „prima (sa) întâlnire fizică” din 2006 cu elamita liniară.

„Champollion al timpurilor moderne”

„Există multe piste false, nu găsesc nimic”, îşi spunea el, până când a putut să vadă cu ochii lui – nu doar în fotografii – vazele antice din colecţia Mahboubian, numele unei familii iraniene exilate la Londra.

În 2015, datorită acestor vaze, „am putut avea acces la zece noi texte, iar cheia de descifrare era în ele”, a adăugat Francois Desset, supranumit „Champollion al timpurilor moderne” de mai multe companii mass-media.

Este o referire la celebrul orientalist francez care a descifrat hieroglifele egiptene în anii 1820.

La Liege, Francois Desset a lucrat în colaborare cu un egiptolog şi un profesor de asiriologie – expert în civilizaţiile antice din Mesopotamia, actualul Irak. Trioul lor reprezintă un pol de excelenţă unic în lumea universitară a cercetărilor care vizează cele trei „leagăne” istorice ale scrisului.

„Cheia descifrării unei inscripţii, aşa cum se întâmplă adeseori, sunt numele proprii, de locuri, de zei, de regi”, a continuat el.

„Pentru Champollion, a fost vorba despre suveranii greci Ptolemeu, Cleopatra… El a identificat semnele care notau numele acestor suverani. Pentru mine, Ptolemeul meu a fost un suveran care s-a numit Shilhaha, el a domnit în jurul anului 1950 î.Hr.”, a explicat Francois Desset.

Într-o secvenţă de patru semne, expertul francez a depistat că ultimele două sunt aceleaşi, o repetiţie care corespunde cu exactitate sfârşitului numelui „Shilhaha”.

În prezent, Francois Desset spune că dispune de 45 de inscripţii în elamită liniară, adică de două ori mai multe decât în urmă cu 20 de ani.

Competenţele dobândite în procesul de descifrare ar putea să îi permită să meargă şi mai mult înapoi pe firul istoriei şi să studieze tăbliţele cu scrisul „proto-elamit”, ce datează dintr-o perioadă încă şi mai veche. Acele tăbliţe sunt conservate la Muzeul Luvru din Paris, alături de rezultatele unor descoperiri făcute în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Într-o perioadă marcată de actualul război din Orientul Mijlociu, cercetătorul francez Francois Desset, care a locuit în Iran din 2014 până în 2020, se declară mulţumit că poate să pună în valoare bogatul patrimoniu iranian.

„Sper că aceste cercetări să aibă un impact asupra culturii şi identităţii iraniene atunci când vremurile vor deveni din nou mai bune”, a adăugat el.