Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi la Râmnicu Vâlcea că ”nu există acum nici un fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna viitoare”.
Premierul a spus că România a înmagazinat deja 1,6 miliarde de metri cubi de gaze în depozite.
”Evoluția depozitării zilnice e foarte consistentă. Când am fost la Corbu la inaugurarea exploatării din offshore am precizat că sunt patru etape. Suntem peste procentele asumate pentru înmagazinare la această dată”, a mai spus Ciucă.
In mintea lui Ciuca nu exista nimic, nici o temere.
Gaz va fi, bani de facturi, nu… Ar fi culmea sa nu mai fie gaz, la 75% producție interna.
Nu exista nici o indoiala ca pretul va fi unul pe masura prostiei acestei natii
rares bogdan a ramas sa ne mai asigure ca toate sunt ok si aia e, stingem lumina
nu exista nici o temere ca nu va fi gaz dar ca va costa 7 miliarde m cub,aia nu mai conteaza ca doar are balta peste!
Sa ma intorc aici dupa ce platesc 2000+ de lei pentru gaz.
mai taci dracu din gura robot obosit !!!