Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Florin Cîțu l-a demis miercuri pe Gigi Gavrilă, președinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) încă de la înființare, în 2017, și l-a înlocuit cu Ştefan-Adrian Roşeanu, fost șef al CFR Călatori. Economedia a scris miercuri despre situația ARF, care recent a amânat semnarea unui contract pentru trenuri noi, deși avea o singură ofertă și procedurile finalizate. Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat, într-un interviu acordat miercuri Economedia, că nu găsește o explicație pentru această amânare și l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu că s-a opus reformei instituției. Noul șef al ARF afirmă, pentru Economedia, că prioritatea zero este încheierea procedurii de evaluare a contractului pentru 20 de trenuri.
„Având în vedere propunerea formulată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, interimar, […] domnul Gigi Gavrilă se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii pentru Reformă Feroviară”, se menţionează într-o decizie semnată de premierul demis Florin Cîțu și publicată în Monitorul Oficial.
Printr-o altă decizie, premierul interimar Florin Cîţu îl numeşte în funcţia de preşedinte al ARF pe Ştefan-Adrian Roşeanu.
Citește integral pe economedia.ro
CFR Călători și firmele private au nevoie de sute de vagoane noi și second hand, zeci de automotoare și locomotive.
SILA ESTE CUVANTUL PE CARE IL PROVOACA ORICE STIRE CU CATZU
Pai eu cred ca singurul obstacol in finalizarea cumpararii a fost procentul parandaratului. Dar chiar asa, in patru ani sa nu faci tu o manevra din-asta majora….pai esti clar incompatibil cu nevoile partidelor istorice.
Marea zguduire!
Niciun tren cumparat de incapabilii pusi de penele!
Trebuia pus Bode. Se rezolva imediat. Ati vazut ce eficient e la semnat si dat aviz pozitiv dupa cum primeste comanda de sus.
Dar Drulă Ranga de Bascula nu a putut să-l demită în atatea luni?!!!
2017 ! Cine era atunci? Nu apăr pe acești falși liberali ,dar puțină decenta și onoare.
daca te uiti pe CV, vezi ca roseanu este de profeie … profesor de ISTORIE !!!
viva cfr !!