G4Media.ro

Cîţu, după ce Renate Weber i-a cerut să publice în Monitor hotărârile…

Sursa foto: Guvern

Cîţu, după ce Renate Weber i-a cerut să publice în Monitor hotărârile CNSU cu restricțiile: Mă surprinde opinia Avocatului Poporului, hotărârile sunt publice. Este momentul să dăm un restart acolo

Premierul Florin Cîţu s-a declarat surprins de opinia Avocatului Poporului în legătură publicarea hotărârilor CNSU, arătând că acestea au fost prezentate şi comunicate publicului.

„Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo. Hotărârile CNSU toate au fost prezentate şi comunicate publicului şi acesta este rolul hotărârilor CNSU. După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial. Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a declarat Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a cerut premierului Florin Cîţu să-i comunice motivele pentru care cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului 2021 până în prezent nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

„Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, prevede solicitarea postată, marţi, pe site-ul Avocatului Poporului.

Conform acesteia, deşi conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, hotărârile adoptate de CNSU de la începutul anului şi până în prezent, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicităţii actului normativ.

Avocatul Poporului a menţionat că s-a sesizat din oficiu pe această temă.

Citește integral: Renate Weber s-a autosesizat pe tema restricțiilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă și cere explicații pentru nepublicarea lor în Monitorul Oficial

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

29 comentarii

  1. Dimpotriva, este momentul sa il intrebam pe Economistul Educat in porumb ce ascunde.

  2. Nu cunosc legea exact dar știu că multe legi, hotărâri…. intră în vigoare abia după publicarea în Monitorul Oficial. Nu-mi place de pizidista asta dar o consider incomparabil mai inteligentă decât Câțu, ăla care nu a fost în stare să ia treapta întâi la un liceu industrial….

    • Exact asta cred si eu, asa ca amenzile lu catu sunt mai mult hartie igienică! Vor fi sigur contestate!!

    • Nu e doar asta, dar minunatele hotarari ale CNSU trebuiau supuse obligatoriu avizului prealabil al Comitetului Economic și Social, conform legii in vigoare. Nu o spune eu, o spune CCR. Toate amenzile astea care le-au dat prin ultimul am. atat la aia care nu au purtat masti, au protestat, ori nu au respectat masurile anti-COVID sunt nule. Nasol sa ai un guvern de amatori.

    • Răspunsul lui Câțu mai mult îl acuza, legea e lege și când nu ne convine. Amatorism.

    • 👍🏻👏🏻

  3. Pe nehalita asta cand o mai schimbati?

    • Nu pot. Daca forteaza ceva, nehalita asta se poate intoarce inapoi pe post pe modelul Kovesi.

    • Ba pot, cu siguranta. PSD a schimbat un Avocat al Poporului (precedesorul lui Ciorbea). Asa ca se poate lasa la vatra si doamna asta diafana.

    • Legea 35/1997
      Art. 9
      (1) Mandatul avocatului poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcție, incompatibilitate cu alte funcții publice sau private, imposibilitate de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.
      (2) Revocarea din funcție a avocatului poporului, ca urmare a încălcării Constituției și a legilor, se face, la propunerea Biroului permanent al Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, cu votul majorității senatorilor.
      Ce legi a incalcat Weber? Ah, nici una. Sigur pot sa o demita pe modelul G.Iancu, dar ea poate ataca decizia la CEDO si sa castige cu usurinta. Plus, statul roman ii mai plateste si salariu si despagubiri. Daca G.Iancu a fost prost si nu s-a dus la CEDO, nu inseamnca ca Weber n-o sa faca asta.

    • Eu cred ca se.poate, si chiar daca nu… nu pot sa nu remarc jocul de glezne a lui Catu, cand Weber scoate o gogoasa, hop ca o schimbam dar ramane cu vb si atat. Ori o schimba ori o lasa… ca nu mai intelege nimeni nimic.

    • Bai gogomanilor. Dar la continutul mesajelor nu va uitati. Lasa cine le spune, ca le-au putea spune si Kovesi. Actele si hotararile trebuie publicate in MO. Altfel, nicio masura nu este valabila. Analfabetilor. Prostanilor. Aceste epitete pe care unii le aruncau asupra celor din strada le meritati si voi.

  4. Daca trebuiau publicate, e bine ca s-a sesizat pana la urma doamna avocat al poporului desi anul trecut nu a zis nimic. Dupa ce vor fi publicate poate ii atentioneaza si parlamentul Romaniei sa ia masuri impotriva parlamentarilor care instiga la nepurtarea mastii si la raspandirea bolii covid daca tot e avocatul poporului,

    • Masca mai mult imbolnaveste.
      1. Ati vazut filmuletele cu viermii care misca in mastile de diverse tipuri din conert?
      2. Masca scade nivelul de oxigen, creste bătăile inimii, scade imunitatea, si daca e purtata mult provoacca infectii si cancer de la biofilmului care se formeaza.
      Apoi, avantajul ca nu s-au publicat HG in MO, e ca nu-s valabile. Daca si-ar lua o pauza de la toate prostiile pe care le fac ar fi chiar bine.

  5. Domnule prim-ministru , da un restart tuturor institutiilor publice si bugetare care isi bat joc de cetatean . Daca nu poti si / sau nu vrei mergi acasa .

  6. Doamna weber doar a cerut lămuriri asupra motivelor pentru care acte cu implicații asupra drepturilor și libertăților cetățenești nu au urmat procedura legala (publicarea în monitorul oficial).
    Adică i-a arătat lui FVCitu ca e prost. Și ăilalți din guvern. Și s-ar putea ca procese pe tema asta sa ajungă la CEDO. Iar acolo nu mai contează ca doamna weber a fost numita de alde Tăriceanu sau alte chestiuni de politica dâmbovițeana. Amenzile date în baza reglementarilor contestate trebuie anulate și e probabil ca cei amendați sa primească despăgubiri (ghici de la cine?). Avem recent un exemplu de la cedo cu ce se poate întâmpla cu un caz de siguranță națională atunci când nu respecți legea și drepturile omului https://www.g4media.ro/caz-iesit-din-comun-cedo-a-condamnat-romania-pentru-expulzarea-a-doi-pakistanezi-acuzati-de-sri-in-2012-ca-pregateau-printr-o-structura-afiliata-al-qaeda-actiuni-teroriste-in-perioada-sarbatorilor.html

    Concret. Prezenta doamnei weber acolo e necesara tocmai pentru a limita posibile erori făcute de guvernanți. Prin comparație cu Ciorbea activitatea doamnei weber e o îmbunătățire serioasa

  7. @ Adrian Popescu
    👍

  8. Interesanta schimbare de situatie. Daca este asa cum spune Citu inseamna ca zoaia asta a ciumei rosii a creat artificial un subiect de dezbateri pentru vuvuzelele putiniste. De ieri Gigi Piperea propovaduia pe Facebook la enoriasii sai ca toate masurile nu au fost publicate in MO. Piperea un politruc uns bine de Sputnik si mafia media, al carui frate era sa moara datorita COVID. Cat de ticalos poti sa fi sa mai ai un astfel de comportament dupa cineva apropiat era sa iti moara? Petre Piperea a multumit lui Valeriu Gheorghita pentru grija, dar frac-su il umileste pe Gheorghita permanent. Asta este calitatea vuvuzelelor. Sa-i spui maestru lui Cristoriu, acestui ticalos de turnator la Securitate, inseamna ca te-ai degradat moral in ultimul hal.

    • Gogomanii astia de la putere nu vor sa priceapa ca nu cu iubire cantece si poiezii se face reformat…. in esalonul de sub ei colcaie de pezedei si ticalosi carora le e bine. Reformat din pacate in ROMANICA trebuie facuta cu ciomagu. Asta e Tara nu ai ce sa ii faci.

  9. -„Cum vă asigurați de respectarea măsurilor de prevenție …?
    -Prin aplicarea legii.
    -” Dar legea spune că sunt interzise adunările publice cu peste 100 de persoane și ați văzut în ultimele zile… ”
    – Prin amenzi.
    Care legi, Cîțule, unde sunt legile alea?! Prosteala pentru prostime, asta e! Energie și timp consumate inutil de angajații MAI! Din ciclul” noi ne facem că lucrăm… „

  10. Ruginita asta psdista nu merge la pensie ? Fosila aceasta nu are absolut nici o legătură cu această funcție !

  11. Probabil confunda Facebook cu Monitorul Oficial.

  12. Guwerner ul MEU merge pe burtă

  13. Actele normative care nu sunt publicate în Monitorul Oficial, sunt nule, nu pot produce efecte.

    • Cică sunt acte publice nepublicate!!!!
      Or fi retardați sau e o shotie undeva și nu ne prindem noi?!

  14. Ma intreb daca toti cei care il injura pe Citu in comentarii, au citit si articolul, sau doar titlul 🙂
    Omul explica clar de ce Hotararile CNSU nu sunt publicate in MO. Aviz celor care se informeaza singuri de la Sputnik 😛

    • Citu: „Hotărârile CNSU toate au fost prezentate şi comunicate publicului şi acesta este rolul hotărârilor CNSU. După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial. Era simplu de verificat.”

      Acum, te rog eu pe tine, ca poate nu ma duce pe mine capul, sa te duci sa cauti hotararile respective in Monitorul Oficial. Eu, unul, nu am gasit nimic, ultima fiind publicata in luna mai anul trecut (2020). Nu stiu daca intelegi, dar atat timp cat actul normativ nu a fost publicat in Monitorul Oficial, devine automat nul. Ca sa nu mai zic, asa cum a mentionat bine un alt comentator mai sus, nicio propunere CNSU nu a trecut prin filtrul Comitetului Economic și Social, care are obligatia legala sa dea un aviz, conform legii in vigoare.

  15. Cu cât sporeşte numărul comentariilor îţi dai seama că un popor de retardaţi linge ce produce Cîţu.