Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul liberal Florin Cîţu a declarat, marţi, că PNL este, în principiu, de acord cu reducerea de taxe, dar dacă nu scade preţul carburanţilor la pompă, cineva trebuie să răspundă, relatează Agerpres.
„PNL, de principiu, este de acord cu reducerea de taxe, accize, impozite, contribuţii, orice înseamnă reducerea poverii fiscale. Deci oricare ar fi, vom fi de acord. Acum să vedem analizele Ministerului Finanţelor. Scenariile pe care le prezintă, din punctul meu de vedere, sunt optimiste. Eu sper că nu sunt prezentate doar aşa, să mai împuşcăm un iepure să spunem «facem această măsură pentru că ea costă 3 – 4 miliarde de lei». Nu aş vrea doar să luăm banii din buzunarul nostru să-i transmitem în buzunarele companiilor. Dacă nu avem garanţia că preţul scade la pompă, eu nu aş face măsura, dar o susţinem”, a afirmat Cîţu, la Parlament, întrebat în legătură cu reducerea accizei la carburant.
El a spus că estimează impactul măsurii la trei miliarde lei pe trei luni. „Este estimarea mea, poate Finanţele spun că e mai puţin”, a adăugat Florin Cîţu.
Întrebat când ar urma să intre în vigoare această măsură, Cîţu a spus că acest lucru va fi decis de Ministerul Finanţelor şi de Guvern.
„Problema este că, dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta. Trei miliarde să-i luăm de la buget şi să-i dăm companiilor şi să nu răspundă nimeni, ar fi greşit”, a adăugat liderul liberal.
Întrebat dacă ministrul Finanţelor ar trebui să plece din Guvern dacă măsura nu se va vedea în scăderea preţului carburanţilor la pompă, Florin Cîţu a spus: „Eu am spus mereu să-şi asume cineva această măsură şi consecinţele. Nu ştiu cine va propune, astăzi a propus ministrul Finanţelor”.
Coaliţia a validat, marţi, reducerea temporară, cu 50%, a accizei la carburanţi, măsură care ar scădea preţul la pompă imediat cu peste un leu, a anunţat, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a precizat Câciu.
sursa foto: Pixabay
Baba oarba marca USL .. trebuie sczut tva ul si acciza
Să-l mai vedem….acest Caciu pare a fi un mediocru în finanțe
Baba oarba marca USL .. trebuie sczut tva ul si acciza !
ca Cîţu n-o fi Câciu, decât Ciucă e ca Cîţu
Oh, da, fix cum ai „raspuns” tu pentru Vaccinurile aruncate la gunoi pentru ca au expirat..pentru ca ai comandat 120 de Milioane de Vaccinuri si periodic Romania le arunca la gunoi pe cele expirate!!
Cine a propus sau cine a aprobat?!!!!!
Băiatul ăsta nu se mai maturizează niciodată!
Daca nu se rezolva toate problemele romanilor (asa cum ati promis cand v-a adunat Iohannis), desi aveti peste 70% din parlament, cineva trebuie sa raspunda!
Romanii sunt jefuiti in continuare pe facturile la anergie, cine trebuie sa raspunda?
Iohannis/ Ciolaku? Citu? Kelemen Hunor? Sau toti, impreuna?
Moare de ciudă ca nu mai este el la butoanele finanțelor, aia e de fapt!
Foarte bine, sa raspunda! Dar el a raspuns pentru ca a comandat de cateva ori mai multe doze de “vaccin” decat erau necesare? Doze care trebuie bineinteles platite. El raspunde pentru cele cca 60 de miliarde de euro imprumutati fara ca sa se stie pe ce s-au cheltuit, si care duc la subjugarea Romaniei?
Dacă scad accizele la carburanți cu 50%, și la pompă prețul carburantului nu scade cu cel puțin 1leu, există unii care vor reaminti Companiilor că petrolul este românesc, și nerespectarea unor dispoziții pot duce la puțină ,, naționalizare”!