Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
CNAIR anunţă că, miercuri, începând cu ora 08:00, se va deschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule, relatează News.ro.
”CNAIR a reuşit în acest an, printr-un efort susţinut şi cu ajutorul condiţiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curăţarea şi pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme faţă de termenul obişnuit, respectiv 1 iulie”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii companiei au făcut, marţi, inspecţia pe DN7C – Transfăgărăşan în vederea deschiderii circulaţiei inclusiv pe tronsonul închis în sezonul rece
În acest an, drumarii au reuşit să cureţe şoseaua cu două săptămâni mai repede decât de obicei.
În mod normal, traficul se relua pe DN 7C la 1 iulie.
Sursa foto: captură video