G4Media.ro

Cioloş acuză probleme de ”demotivare” în rândurile USR: ”A fost această dezamăgire…

Sursa Foto: Inquam Potos/ Autor: Octav Ganea

Cioloş acuză probleme de ”demotivare” în rândurile USR: ”A fost această dezamăgire că s-a întâmplat ceea ce multă lume nu mai dorea să vadă: PNL şi PSD împreună”

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, afirmă că partidul are o problemă de demotivare a membrilor şi este necesar să depăşească „abordarea de tip tabără” – fost USR, fost PLUS – şi trebuie clarificări în interior, adăugând că acum formaţiunea pregăteşte un guvern din umbră, scrie Agerpres.

„A fost foarte multă emoţie, a fost această dezamăgire că s-a întâmplat ceea ce multă lume nu mai dorea să vadă: PNL şi PSD împreună şi PSD revenit în fruntea bucatelor şi, evident, am plătit noi preţul acesta şi ne asumăm. Eu mai sunt conştient şi de faptul că avem noi de făcut nişte clarificări în partid vizavi de modul în care să jucăm acest rol în opoziţie. (…) Ne organizăm pentru asta, de câteva săptămâni discutăm în conducerea partidului, în Biroul Naţional, suntem şi noi după nişte alegeri interne şi după campanii interne care nu unesc, ci mai degrabă scot în faţă diferenţele (…). Tocmai am creat un departament de politici publice în partid cu oameni care au fost în Guvern în mare parte până acum şi care cunosc programul de guvernare, că PNL şi PSD au preluat lucruri pe care noi le-am convenit înainte şi mă gândesc mai ales la PNRR (…). Pregătim acum şi un guvern din umbră, unde vom avea oameni, colegi pe fiecare portofoliu ministerial pregătiţi să reacţioneze, dar să şi acţioneze proactiv atunci când vom avea lucruri de propus”, a afirmat Cioloş, joi, la Europa FM.

El a adăugat că USR va face o opoziţie clară, dar este gata să negocieze şi să susţină în Parlament temele, proiectele şi ideile bune.

Liderul USR a spus că în partid este o situaţie mai complexă.

„Noi avem – asta este perspectiva mea – o problemă de demotivare, inclusiv a membrilor. De asta spun că este o situaţie mai complexă. Aşteptările au fost foarte mari nu numai în rândul susţinătorilor, ci şi în rândul membrilor. Avem membri, mulţi dintre ei, pretenţioşi, cu exigenţe ridicate. Noi, în partid, va trebui să depăşim abordarea asta de tabără: fost USR, fost PLUS, tabăra Barna, tabăra Cioloş şi aşa mai departe. Încă este. De asta spun că e un proces prin care trebuie să trecem, eu sunt conştient de asta şi va trebui să găsim modalitatea să remotivăm membrii şi să atragem membri noi, nu doar la număr, de dragul a-i avea pe număr să voteze pentru unul sau pentru altul din susţinătorii în partid, ci să atragem membrii cu competenţe, cu viziune, care la rândul lor să poată să ducă susţinere din partea electoratului”, a arătat Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, oamenii din filiale trebuie să fie mai prezenţi pe teren, menţionând că speră să permită acest lucru situaţia pandemică.

„Să batem şi ţara, numai să trebuie să o batem cu ceva în minte, în gânduri şi în idei, să batem doar cum merge domnul Simion doar să dea din cap. Eu nu am văzut nicio propunere din partea celor de la AUR, ei spun doar ce nu le place”, a mai afirmat Cioloş.

Întrebat dacă exclude o revenire la guvernare în cazul în care se va rupe actuala coaliţie, Cioloş a spus: „Sincer, între noi, şi realist vorbim, nu văd cum s-ar pune problema. Nu mi se pare că merge bine coaliţia, dar nu mi se pare că PNL a evoluat în felul de a vedea lucrurile, pentru că noi, dacă intrăm la guvernare, nu facem doar ca să salvăm o majoritate, de asta nici nu am rămas, intrăm la guvernare ca să modernizăm România”.

„Opţiunea noastră şi viziunea noastră e pe masă şi va fi tot mai clară în perioada următoare, depinde de cum s-ar poziţiona PNL şi care PNL, pentru că acum şi asta e întrebarea, că acolo sunt mai multe bucăţi, mai multe viziuni (…). Eu nu mă mai aştept la nimic din partea PNL, sincer. M-am tot aşteptat până în ultimul minut să găsim suficientă maturitate ca să refacem coaliţia, dacă cu adevărat PNL vrea modernizarea României (…). La ce maturitate să te aştepţi când la prima ocazie şi prima slăbiciune, când nu s-au simţit confortabil, probabil cu un anumit mod al nostru de a aborda lucrurile, s-au întors la PSD. Vedem rezultatul că nu se pot înţelege nici măcar pe împărţirea posturilor”, a susţinut liderul USR.

El a apreciat că premierul Nicolae Ciucă este „probabil de bună credinţă, dar nu se ştie câtă putere politică are”.

Sursa Foto: Inquam Potos/ Autor: Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

77 comentarii

  1. BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA, BLA !BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA, BLA ! BLA, BLA, BLA !

    • Era de așteptat ca vor reface PCR-ul, istoria se repetă,.
      Acum urmează iar trucajul cu „disidenta”.

    • E bine guvernul USR din umbră să se exprime printr-un ziar online. Paradoxal, AUR are cel puțin două.

    • @ Sosoc Ivanovitch
      USR-ul lui Nicușor Dan NU era conservator și naționalist. Mai degraba era „sorosist” si eticheta asta a ramas pana astazi.
      Eliminarea lui Nicusor Dan din USR s-a produs pe fondul unei dispute de strategie, nu de ideologie. Ambele gasti dominante, cea a „nicusoristilor” si cea a „ghinistilor” erau impotriva referendumului pentru familie. Diferenta a fost doar de strategie. Dan a cerut ca aceasta optiune sa fie trecuta sub tacere pentru a nu pierde voturi, amenintand ca altfel pleaca din partid. Aceasta ar fi fost optiunea corecta politic. Gasca ghinistilor a sesizat oportunitatea si a cerut referendum intern. Majoritatea votantilor a optat sa se impotriveasca deschis revizurii constitutiei. Nicusor Dan a pierdut si a plecat.
      Ironia face ca „nicusoristii” erau de fapt cei mai virulenti contra CpF. „Ghinistii” sunt doar oportunisti, ei adopta orice ideologie li se pare ca e mai pe val, dar fara convingere interioara. Multi dintre ei au familie si cariera, sunt oameni obisnuiti in viata de zi cu zi, spre deosebire de „nicusoristi”. La referendumul intern fiecare tabara a votat practic impotriva propriilor convingeri pentru a castiga puterea in partid.

    • Din păcate numai bla bla

    • Ce explicații vrea cioloș sa dea? Ne explica faptul ca și-a dat jos propriul guvern, pe mana cu psd și aur, cele mai mari belele ale romaniei? Ca i-a adus la guvernare pe bolșevici? Ca s-au c ăc. at. în voturile romanilor? Asta vrea sa ne explice? Că romanii au sperat ca va fi o forță politica noua, care sa o înlocuiască pe cea formata din politicieni hoți, corupți și antiromani? Ca au luat gaze și bastoane de la bolșevici degeaba? Ca sa ii vadă tot pe ciumații la guvernare? Ca sa ne pună pumnul în gura cu resetarile și cu homosexualii???
      Nu, cioloș nu are ce explica romanilor, iar usr, ca și aur și psd, speram sa dispară pentru totdeauna!

  2. Nicio pierdere, sclavilor!

    • Iar s-a spart țeava la haznaua3 și ne-am umplut de (ne)voi 😃

    • @Ion: Sa intelegem ca te referi la tine, caz in care mars in grota de unde ai iesit.
      Uniunea Sugrumati Romania este o varianta a Coloanei a V a, actualizata la nivelul anilor 2016.

    • Iti cam miroase gura si e pacat! Ai chestii inteligente de spus!

    • Agamita, lingăul numero uno al fiilor de torționari !

    • @Simplex si Barbu Gh: Nimic surprinzator din partea argatilor de sclavi din Coloana V!
      Mars la grota si stati linistiti pana va trce!

  3. WTF!!
    Adica PNL si PSD sunt vinovati ca e USRu demotivat???

    Asta e cu capu?

  4. Guvern din umbră PLUȘERIST !
    Păzea, pezedeii si penelacii s-au împrăștiat deja in cele 4 vânturi, e derută totală !

  5. Scopul existentei unui Partid politic este accesul la guvernare .Momentul in care s-au aliat cu o fractiune din PNL impotriva sefului statului impreuna cu iesirea fara nici o motivatie sustenabila de la guvernare ca si alianta de la motiune , contra firii , cu AUR i-au adus aici si sunt in cadere libera .rebuie inteles cum singurul Partid care mai poate creste in cei trei ani ramasi pina la alegerile totale este PNL .AUR e plafonat deja si daca omicronul se dovedeste ultima zvicnire a virusului ucigas , AURul nu isi mai regaseste sensul .PSD este si el in descrestere multi dintre votantii sai fideli neacceptind a fi la cheremul premierului PNL.

    • @ gica
      ,,singurul Partid care mai poate creste in cei trei ani ramasi pina la alegerile totale este PNL,,
      Chiar așa ? Cu 🐈‍⬛ in frunte ?😜

    • Comentariu inexact din toate punctele de vedere. Pornind de la premize. Scopul unui partid este sa obtina aplicarea programului sau, indiferent daca este la guvernare sau nu. Intr-un fel, USR este un partid anti-sistem, in sensul ca se opune sistemului existent, considerat corupt, deci pagubos. Tocmai de aceea, nu ar trebui sa ajunga la reforme prin participare la guvernare, care presupune un compromis cu partidele pe care le critica fundamental. Greseala sa a fost intrarea la guvernare, nu iesirea, de altfel deplin motivata si indusa de primul ministru de atunci, dar de neinteles pentru cine considera ca principala virtute a unui om politic este „flexibilitatea” sa. In al doilea rand, a prezenta si vota o motiune de cenzura alaturi de alte partide parlamentare nu inseamna o alianta, o simpatie sau o colaborare, ci doar impartasirea unei opinii cu privire la guvernul in functie. Un guvern de centru poate avea opozanti si la dreapta, si la stanga sa, dar asta nu inseamna ca dreapta si stanga sunt aliate.
      Deznadejdea usr-istilor dovedeste o oarecare naivitate a lor si a electoratului care le-a acordat votul. Schimbarea unui sistem va fi intotdeauna greu de realizat pe termen scurt, pentru ca un sistem este prin natura sa rigid, si se va opune la schimbari fundamentale cu orice mijloc. Doar timpul si perseverenta pot oferi sanse de succes. In ultimul rand, PNL este la deriva, va pierde prezidentialele, si fara presedinte se va prabusi. Dar, succes si hai Romania, ca se poate

  6. Sa pună de o șpirală in Parcu Izvor, sa-l cheme pe Omul cu Boxa si pe zDrulă cu ranga !
    Si-i motivează pe loc cu muuulte jeturi aurii, bi-volare !🤣

  7. Maestre, cea mai mare dezamăgire a membrilor USR, ești în primul rând tu și gașca ta de oportuniști dezgustători pe de o parte și Barna cu gașca lui pe de altă parte. Sunteți la fel ca toți ceilalți politicieni, dar mai puțin abili.

  8. Eu zic ca este de la idei neo-stangiste precum:
    – „Certificatul verde la job” – medicul Wiener, isteric, cu ochii bulbucați de ura
    – Cei nevaccinați sa nu mai beneficieze de asistenta medicala – deputatul Ungureanu.

    • – Cei nevaccinați sa nu mai beneficieze de asistenta medicala – deputatul Ungureanu.

      Se va raspunde cu – Cei de la USr cat mai putine voturi

    • Deputatul Ungureanu este invitat frecvent la Antena 3. In 2020 a pierdut competita interna pentru alegerile parlamentare la Cluj, dar a reusit sa fie pus pe liste… la Buzau! Este un personaj pestriț care dauneaza imaginii USR.

  9. Ii înțeleg, e foarte greu sa mai găsești motivație când vezi că procentul real al alegătorilor este de doar 15 la sută, pt că sincer doar atâția doresc reformă cu adevărat.
    Le doresc succes dar cred că e cam greu la noi să miști ceva.

    • @ Frag
      M-am plictisit de cuvinte frumoase, gen
      ,,reforma cu adevarat,,.
      Concret, ce ,,reforma cu adevarat,, ai vazut la Cercetare, cu Ministrul USR Teleman ?
      Sa nu aud ca n-a fost timp bla-bla-bla.
      Orice partid trebuie sa fie pregatit de guvernare AZI. Si daca MÂINE ajunge la butoane, POIMÂINE trebuie sa se apuce de treabă.

    • @Motz.
      Ai rabdare, stimabile, vei vedea la cercetare o explozie de idei si de infaptuiri. Am uitat cine a fost la cercetare…..mda, unul roman florin si urmeaza anisie. Sper sa fii multumit.

    • @ Sincer
      Faptul ca Anisie, Roman sau ADI Mutu n-au facut sau nu vor face nimic la Cercetare e o scuza pentru Teleman ?
      Pai atunci care e diferenta dintre ei ?
      Hai ca ai haz !

    • @Motz.
      Diferenta e colosala, stimabile. Oameni de teapa lui roman, anisie au fost la cercetare 32 de ani, Teleman 8 luni, iar tu vrei sa vezi minuni. Ai rabdare, gasca asta va guverna pana in 2024, cu multe sanse de a continua si dupa, vei vedea rezultatele. A propos ai vazut ceva activitate reala in ministere de aproape 2 luni de cand guverneaza? Seara de seara clampane

    • @Motz.
      Diferenta e colosala, stimabile. Oameni de teapa lui roman, anisie au fost la cercetare 32 de ani, Teleman 8 luni, iar tu vrei sa vezi minuni. Ai rabdare, gasca asta va guverna pana in 2024, cu multe sanse de a continua si dupa, vei vedea rezultatele. A propos ai vazut ceva activitate reala in ministere de aproape 2 luni de cand guverneaza? Seara de seara clampane la televizor.

    • la televizor

    • lasa-ti-l pe motz, ca a plecat sa dea de mancare la gaste

  10. Dl Ciolos are dreptate in ce priveste demotivarea membrilor USR.

    Cauzele sunt insa mai profunde decat numai alianta PSD-PNL. Sa ne amintim ca USR s-a nascut tocmai ca sa lupte contra USL, aceasta alianta dimpotriva serveste ca liant si ca motivare useristilor.

    Cateva cauze ale demotivarii:
    1) Parlamentarii USR s-au comportat ca vechii politicieni: au luptat contra celorlalti mebri ca sa fie repusi pe liste; nu si-au facut publice veniturile reale din parlament; s-au angajat in lupte fantasmagorice pentru „progres” in loc sa se preocupe de problemele adevarate ale societatii.
    2) Gasca „nicusoristilor”, banuti pe drept sau pe nedrept de „sorosism”, a fost maturata samavolnic de „tehnocrati”, deveniti „ghinisti” (dupa numele celui mai mitocan dintre ei).
    3) Gasca ghinistilor este si ea in curs de inlaturare samavolnica de catre „plusisti”, banuiti pe drept sau pe nedrept de securism si oportunism
    4) Femeile nu isi au locul in aceste gasti si sunt sistematic inlaturate din structurile de conducere, desi partidul se bate cu pumnul in piept ca ar fi „progresist”
    5) Mecanismele acapararii puterii sunt primitive: Ghinea il lauda pe Drula care il ridica in slavi pe Barna care ii promoveaza pe Mosteanu si Nasui care il perie pe Ghinea. Simultan, Ciolos ii promoveaza desantat pe Paslaru si Tudorache care il zeifica pe Ciolos.
    6) In urma acestor potlogarii, membrii cu bun simt au plecat singuri. Cei mai idealisti au fost eliminati. Au ramas oportunistii, ambitiosii, slugile.
    7) Partidul se va multumi cu orice scor peste 5%. Oligarhia care il conduce nu isi doreste decat sa reintre in parlament. Tot restul poate sa se duca de rapa din punctul de vedere al gastilor.
    8) Banii primiti de la stat au fost cheltuiti discretionar pentru consolidarea puterii conducerii. AUR a simtit pericolul acesta si nu cheltuieste banii otraviti din subventie: cinste lor!
    9) Oligarhia USR este aservita ideologiei woke, reusind sa dezguste oamenii normali la cap. Practic, prin alegerea ideologica neinspirata si neoportuna, USR a deschis larg usa pentru ascensiunea AUR. Toti simpatizantii AUR, sau cei mai multi dintre ei, ar fi simpatizat cu un USR moderat si nevocal pe teme woke.

    Iata noua motive de ingrijorare pentru membrii USR mai serioase decat alianta USL 2.0.

    • @Adina Oli.
      Stimata d-na, cred ca va lipseste o doaga. Auzi dom’le „simpatizantii aur ar fi simpatizat cu USR” daca bla,bla……
      Cele 2 categorii nu se intersecteaza, electoratul este totalmente diferit, simpatizantii aur vin din pnl si psd.

    • @Sincer
      Ridicol.
      Simpatizantii AUR sunt orice, numai fosti pesedisti sau penelisti nu.
      Nominalizati va rog un singur membru AUR de la PSD sau PNL. Nu veti putea, caci nu au racolat membri vizibili de la PSD sau PNL. Aia vin la bani ca ursul la miere, ori AUR nu se infrupta din banii de subventie si deci nu e interesant pentru unii ca ei.
      In schimb, AUR are cel putin un parlamentar fost membru marcant USR.
      Multi simpatizanti AUR sunt fosti useristi dezamagiti de turnura „woke” a formatiunii.
      Probabil ca si mai multi din simpatizantii AUR sunt oameni care nu votau pana acum caci „nu aveau cu cine”. Ramane de vazut daca vor putea fi fidelizati pana in 2024 sau se vor demobiliza, cum au patit useristii.
      Raman la parerea ca USR a facut o uriasa greseala aparand ideologia woke, asta a indepartat majoritatea oamenilor si a deschis un culoar larg votului protestatar pentru AUR.

    • @Adina Oli.
      Doamna lasati-o balta, va rog, n-aveti legaturi cu USR ul.

    • Adina are dreptate in legatura cu USRul. Imi pare rau ca i-am trimis acolo unde se sta cel mai grav la capitolul „woke”: in parlamentul european.

    • @ Adina Oli
      Foarte bună analiză.
      PLUȘeriștii au devenit portavocea leftarzilor americani. In Romania, dupa 50 + de ani de comunism, asa ceva inspira dezgust.

    • @adina oli,
      „AUR a simtit pericolul acesta si nu cheltuieste banii otraviti din subventie: cinste lor!” – pe bune tu? si normal ca nu cheltuie banii aia daca au furtunul racordat direct de la Moscova!!! Ai facut un pic de research sa vezi de unde-si trag finantele (daca de la stat nu vor)?

  11. 1,2,3,4…Doar atâția !? Dar e o perioadă de acalmie in disputa NATO-Rusia, așa că nu văd motive de relaxare, mai ales că inflația e mare, iar cu bănuții încasați la acest inceput de an nu mai poți cumpăra ceea ce puteai cumpăra astă-vară…!?
    Aoleooo! Am uitat de Revelionul pe rit vechi..!
    La mulți ani, trolli dumneavoastră !
    Să fiți sănătoși/ La pungă groși/ Iar de Noviciok la chilot / Să n-auziți deloc…!

    • Usor scaramouch…păi tocmai sectantii voștri nu sunt pe faza, acum trebuia sa fie extaz pe aici, a zis șeful la spirală ceva…nu e genial?…..sa fiti pe el, are scame și mătreață pe sacou…au spălat putina ca șobolanii plusicii

  12. Ciokolos greseste, sa se uite la Gunoi, e entuziast, neobosit si plin de motivatie. Cu IQ-ul sta mai pro.st 😂

  13. Pai daca nu mai este ciolan ce motivare sa mai aveti?!
    Cand ati fost la guvernare v-ati uitat la procente si ati iesit repede sa nu decontati politic.
    Nu ai intrebat pe nimeni in partid daca este corect ce faceti.
    Democratia la decizie nu a existat.
    Asa ca lumea a vazut ce pramatii sunteti si nu mai au chef.
    Diamantele au fost praf, in afara de Drula restul manichiuriste…
    La Iasi va bateti pe 200k de euro cheltuieli… alt ciolan.
    Sunteti praf!

  14. Ciolos are dreptate sa fie dezamagit, dar asta este, in fata tavalugului psd-pnl nu rezista nimeni.
    Intrarea la guvernare cu pnl a fost o mare greseala, din pacate inevitabila. Acest partid (pnl) a tradat constant in ultimii 32 de ani. Daca USR refuza alianta cu pnl pierdeau mult mai mult.
    Romania nu este pregatita pt un partid de factura USR ului. S-o spunem clar – oamenii sunt inapoiati, iar elitele, de calitate din ce in ce mai proasta. Romania nu se va ridica niciodata cu indivizii care o populeaza in prezent, iar cei care doresc altceva, abandoneaza si parasesc tara; 700.000 de tineri ( 18-26 de ani) au declarat ca vor parasi Romania in 2022.
    Desigur ca in aceste conditii motivatia scade, dar nu trebuie abandonat.
    PS. „Divina Comedia” lui Dante ar trebui sa fie realitate – lumea structurata in cercuri concentrice in jurul Satanei, in functie de greutatea pacatelor; cercul cel mai apropiat de Satana este al tradatorilor, cu pacatele cele mai grele, cei care vor ajunge primii in Iad. Asta le doresc peneleprelor – disparitia.

    • Personal, am început sa analizez politica doar din 2018. Acela a fost momentul când am văzut cum corupția din sectorul public afectează afacerile private si mi-a fost clar ca fără eliminarea coruptiei si restabilirea meritocrației nu exista niciun viitor in România pentru un om onest. Din pacate luptele recente împotriva sistemului cor.upt au fost pierdute. Din fericire nu si ră.zboiul.

      Ce spuneti nu este greșit, dar situația de fapt trebuie structurata mai bine:

      ▪️ Asta este societatea românească actuala:
      din totalul de doar 33% de romani care voteaza:
      70% sunt cor.upți si cor.uptibili care apara furtișagul din bani publici pt ca le pică si lor ceva, iar USR atrage 50% din restul de 30% onești.
      Deci vreo 15% din total votanți.
      Nu prea poți sa schimbi nimic aici, asta e structura socio-etica.

      Rezulta ca atentia trebuie directionata inspre cei 67% care nu voteaza!

      ▪️USR trebuie sa isi concentreze atenția pe:

      1. Recrutare de noi membri din categorii sociale variate: țărani, muncitori simpli din țara si din diaspora.
      Aceste categorii au nevoi diferite de ale elitelor care înțeleg ce înseamnă cor.upția si inițiativele anti-cor.upție.

      Valorile pe care ar trebui sa se centreze mesajul sunt: anti-cor.upție, naționalism, corectitudine, buna-credința (bun simt), locuri de munca, un trai si un viitor bun in România, etc.

      Dacă USR se concentrează doar pe “elite” din care 50% oricum nu voteaza cu USR ci cu alte partide, in funcție de interese, USR nu va ajunge niciodată sa dețină majoritate in Parlament. Isi va sabota potențialul si reduce probabilitatea sa isi implementeze programul de guvernare cu reforme anti-cor.upție. si anti-ho.ție!

      Punctul 2 îl detaliez in următorul comentariu, dacă o sa-l posteze G4Media.

    • @ Sincer
      uSECUricii nu reprezinta primul partid ce se pretinde ,,al elitelor,,. Au tot fost, Alianța Civică, M10 etc.
      Toate au ajuns la tomberon.
      Ce fel de ,,elita,, sunteti daca nu intelegeti asta ?

    • @Motz.
      USR nu este partidul „elitelor”, ci al clasei de mijloc ( vezi profilul votantilor), din pacate cam inexistenta in Romania.

    • Este foarte normala dezamagirea populara atasata acestui partid numit USR . Pasii gresiti se cunosc si au dezamagit nu numai votantii la baza USR dar si cei care dezamagiti de PNL-ul trecutului , au votat cu USR uneori chiar partajat cu PNL in familie .Fostii conducatori PNL si USRPLUS au dezamagit total pe toata lumea prin pozitia anti guvernare , prin cea impotriva Presedintelui tarii si prin alianta , contra firii politice ,cu AUR ,la motiune .Diana ai dreptate cind arati cum doar 35 de procente dintre cetatenii tarii mai ies la vot daca azi ar fi alegeri de tot felul .Ciolos nu poate repara si nici macar nu a incercat sa repare (partial doar )tot ceea ce vechea conducere USRPLUS a stricat in alianta cu deja, inexistentul politic, fostul sef PNL .Singurul pas, inainte , facut de Ciolos , este demersul prin care vine la Guvern cu Primarii lui si cu proiecte asumate de catre aceste Primarii . Daca nu facea asta este foarte clar cum USR disparea politic .Este insa prea devreme spre a vorbi despre procente si alegeri . Abia in 2024 putem vedea cu exactitate trendul . Daca Pandemia se opreste partidul AUR iese in afara jocului politic .Este posibil ca numele urmatorului Presedinte al natiunii sa fie un factor decisiv si mobilizator la vot . Putem spera ca actuala Coalitie aflata la guvernare sa performeze si atunci , daca raman ,unite partidele componente,indiferent de numarul votantilor prezenti in alegeri, vor mai avea inca patru ani Guvernarea„ pe mina ” .Toate partidele mici se vor reintorce „la matca ” . Sunt multe necunoscute si inca nu putem sti , cu exactitate ,ce se va intimpla .Mizez pe crearea unei emotii colective sau pe aparitia unei masuri legislativa ce poate aduce multa lume la vot in 2024 sau chiar pe aparitia celor doua in acelasi timp .

    • De accord cu Sincer,

      @mafalda
      „Daca Pandemia se opreste partidul AUR iese in afara jocului politic .” – Aici gresesti prietene, AUR se hraneste cu ura si invidie, iar ura si invidia nu vor disparea atat timp cat societatea noastra nu se ridica din punct de vedere economic. Dupa ce va disparea pandemia, urmatoarea idee pe care AUR va marsalui va fii aceea ca „suntem sclavii UE” (au inceput deja) care prinde foarte usor la dacii liberi. Wanna bet?

  15. Am votat cu entuziasm noul partid usr sperand ca va mai face lumina in structurile de putere corupte pana in maduva oaselor din Romania. Am avut o mare dezamagire vazand ca de fapt partidul este confiscat de indivizi obscuri si mutat in aceeasi barca cu miscarile politice care fac eforturi sustinute sa legifereze ideologii, departe de preocuparile si nevoile reale ale oamenilor. Am sperat din nou la o sansa cu plus, insa avantul total de a vota raportul matic mi-a aratat ca viziunea partidului e iarasi in zone departate de anticoruptie, antihotie, antisaracie. Pe plan national se remarca doar prin infierarea celor care se opun certificatului covid. (NB: cel care scrie aceste randuri nu e impotriva vaccinarii, nu e nici pentru fortarea oamenilor sa se vaccineze). Un partid de oameni cu capul in nori. Nu de astfel de partid are nevoie Romania.

    • tu de fapt esti AURar convins si pretinzi ca ai votat cu usr, cum pretinde popa ca nu ia bani la inmormantari cand vine anafu

    • tu de fapt esti AUR ar convins si pretinzi ca ai votat cu usr, cum pretinde popa ca nu ia bani la inmo*rmantari cand vine anafu

    • Te inseli, baiatu’. Nu am votat si nu vad niciun motiv sa votez cu aur, chiar daca la nivel declarativ par mai umani si mai rezonabili decat usr. Ce ma separa de ei este modul lor de actiune. Intrarea cu gloata in institutiile statului, folosirea fortei sunt specifice statelor bananiere. Un stat civilizat are un partid aur undeva la 3-4%. Dar cum statul roman este plin de corupti, are mai mult. Pacat ca usr a fost confiscat de indivizi rupti de problemele reale ale oamenilor si s-a transformat intr-un vehicul ideologic urat mirositor. Acum nici nu stiu cu cine sa mai votez.

  16. Nu trebuia sa-l lasati pe Stelian sa-l atace pe Presedinte, incercand sa-i ia din prerogative. Era de asteptat ca Presedintele sa reactioneze. Si observ ca tot nu va astamparati si-l atacati in continuare. Amintiti-va ca cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Va spun astea ca simpatizant USR.

    • macar tu intelegi de unde li se trage si numai lor dar si aliatului lor care a cum e in afara jocului politic .

  17. demotivare e putin zis
    Efectiv am pierdut razboiul! Cel putin generatia asta. 10 ani de usl se anunta.
    USL traieste iar pensionarii si analfabetii tarii sunt in extaz. Eu incerc sa emigrez, o sa cer azil politic pe motiv ca ne-au cucerit oligofrenii

    • Poti incerca sa emigrezi in Rusia, te-ai simti mai bine stiind ca cei pe care i-ai votat sunt adulatori ai lui Beria si folosesc aceleasi metode ca respectivul!

  18. USR nu a gresit cu nimic. Tot am vazut in comentarii ca e un partid dezamagitor. Fals!
    KLAUS WERNER si PNL au tradat pt ca au promis reforme si nu au vrut sa le faca. Cand faci o alianta si iei teapa nu e vina ta. E una din realitatile vietii. Generatia asta e pierduta, hai noi sa fim sanatosi macar

    • Hai ma, sa fii ministrul justitiei si sa dansezi in jurul sij-ului 10 luni si sa nu il desfiintezi…
      Sa nu schimbi o femeie de servici (ca idee) in tot mandatul ala. A sters praful in birou?!
      L-ai vazut pe Drula cu picioarele pe metrorex? Ai vazut-o pe Violeta Alexandru (stiu ca e de la PNL) la munca cum a reorganizat ministerul muncii si i-a pus la treaba?
      Am doar 2 exemple, restul nimic.
      Au luat nspe ministere si au facut 0 cu exceptie la transporturi si poate pnrr, ei userisitii profesionisti.
      Apoi te aliezi cu aur sa dai guvernul jos, pe bunee?! Ma mir ca nu sunt acasa la pensatul cu aur de mana.

    • Nu-i auzi că recrutează? Le-ar prinde bine un Alien IT-ist arogănțel cu un OZN 🛸 să “le arate cum se face treabă.” 😃☕️💅🏻

      Eu mi-am promis ca nu ma implic in politica, dar susțin programul de guvernare centrat pe anti-corupție si pe eliminarea hi.drei inter.lope.

    • 0I0, desi poate ti-e greu sa crezi la MJ lucrurile nu se pot face cum se fac la alte ministere pentru ca exista separatia puterilor in stat care impiedica, sau ar trebui sa impiedice acest lucru. Pe urma mai ai CSM, CCR, ICCJ si pe urma mai ai si reticenta partenerilor de guvernare. Asa ca las-o mai moale cu astea!

  19. Sa vrei sa faci modernizare indiferent de consecinte,de impactul pe care îl are asupra oamenilor,sa vrei progresul fara sa tii cont de bun simt asta a fost greșeală voastră.Visati degeaba la parlament in 2024.Ascensiunea partidelor naționaliste va lua o amploare foarte mare peste tot in Europa.Dar nu va suspectez de inteligență,doar de un cinism feroce invocând un progres care este în realitate doar pentru unii…o să aveți ce meritați și anume cădere libera și soarta PMP-ului!

  20. Demotivarea membrilor USR-PLUS, îndeosebi a celor PLUS, care face referire domnul Dacian Cioloș are radacini mai adânci și izvoare din trecutul recent al formațiunii politice. Pe scurt, vă ofer câteva exemple și vă las pe dumneavoastră să adăugați și altele:
    – după euforia europarlamentarelor, „aleșii” au considerat că atât timp cât propriile poziții au fost securizate nu mai are importantă soluționarea, cu celeritate, a problemelor din filiale – cu rezultatele de rigoare (slabe) la alegerile locale și parlamentare;
    – după intrarea la guvernare, prioritățile partidului s-au redus la cele ale câtorva zeci de aleși numiți în funcții de demnitate publică și cam atât. Ca să nu ai vorbim de faptul că telefoanele celor „importanți și prinși cu probleme de stat” erau mai mereu închise- pentru simpli membri de partid;
    – mai nou, a început o nouă campanie de recrutare de noi membri care să asigure ce? Eventual, accesul acelorași șidoar acelorași „importanți” ai USR la poziții de demnitate (parlamentari, primari, consilier etc,)
    Și câte altele se mai pot spune… Cam aici suntem, domnule Dacian Cioloș. Nu știu în ce măsură USR va trece pragul electoral, în 2024. Și nu din cauza PNL, PSD sau AUR ci din cauză că ați ignorat problemele celor din partid care v-au ajutat – pe dvs. și ceilalți importanți, să fiți astăzi ceea ce sunteți!

  21. Cu politica de pension, fricoasa, nu veti convinge. Nemultumitii de guvernare, de PNL se vor duce la AUR. Tema energetica este libera, cei de la AUR nu o ataca. Si este o tema care frige rau de tot.
    De ce in Bulgaria si Moldova au ajuns cei la Harvard in frunte si la noi nu? Fix pentru ca leadear-shipul USR sufera, pentru ca nu aveti lideri carismatici, curajosi, transanti. Ca doar nu au bulgarii si moldovenii un electorat mai liberal, mai european decat avem noi.

  22. Ciolos, problema e ca sustineti ateismul, sustineti homosexualii, sustineti avortul si emigrantii. Astea-s problemele voastre si de aia astia ca mine, care v-au votat, de acum inainte vom vota AUR

    • @Jack.
      Vrei sa spui ca sunt toleranti, accepta diferentele, drepturile femeilor si diversitatea.
      Opusul este- intoleranta, hegemonia masculului, xenofobia.

    • @Sincer
      V-am mai spus ca in USR drepturile femeilor sunt aparate doar din gura. In fapte, femeile din partid sunt marginalizate. S-a instaurat o adevarata hegemonie masculina, bazata nu pe competente ci pe apartenenta la grupuri privilegiate. Va rog sa observati
      – proportia de parlamentari femei
      – proportia de europarlamentari femei
      – proportia de membri ai BN femei
      – proportia de sefi de filiala femei
      Daca veti compara aceste procente cu cele ale PSD sau PNL, veti ajunge la concluzii suprinzatoare in ceea ce priveste „diversitatea” sau „hegemonia masculului”.

    • @Jack, tu esti target-ul electoral pentru care a fost creeat AUR. Felicitari, ai facut pe cineva mai bogat cu o ru*bla!

    • Jack, tu esti target-ul electoral pentru care a fost creeat AUR. Felicitari, ai facut pe cineva mai bogat cu o ru*bla!

    • Jack, tu esti tar*get-ul electoral pentru care a fost creeat AUR. Tocmai ai facut pe cineva mai bogat cu o ru*bla

  23. D-le Cioloș, deschide ochii ! USR le-au făcut brânci celor de la PNL în brațele PSD. Cum? Votul la moțiunea PSD, alianța cu AUR, demisia în bloc, jignirile în media, insistența ca unii din USR să stabilească conducerea PNL Și acum ,USR critică(!), vorba vine că în fapt jignesc, pe cei din PNL, PSD și AUR fiind ocoliți de limbajul suburban folosit de politicienii și fanii USR.

  24. Datorita Tradatorului de la cotroceni.

    Azi uraste pesedistii, maine sunt frati de sange. Bine, au fost frati dintotdeauna, doar ca au pus votacii schimbarii botul la acest Nimic.

    Bine spune cineva mai sus, parca in romanistan cu oricine ai vota, tot pesedistii ies la putere. Scapa cine poate.

  25. Motivul e simplu, Romania este PSD si PSD este Romania: Majoritatea romanilor care voteaza sunt PSD-isti, PNL-istii sunt PSD-isti, majoritatea presei este aservita PSD, institutiile de forta si justitia, aparatul de stat, administratiile toate sunt in majoritate sub papucul PSD.

    De aici si sentimentul nativ mioritic ca USR este un ghimpe.

    Majoritatea membrilor si simpatizantilor USR au considerat, vazand emulatia din 2017, ca este momentul in care se poate schimba ceva in Romania. Din pacate devine tot mai clar ca PSD este partidul unic care a acaparat Romania. Este deja endemic. Iliescu si-a facut treaba foarte bine.

    • In cazul in care va intrebati daca exista vreo solutie. Da, ea exista.

      Repet, doar majoritatea romanilor celor care voteaza sunt PSD-isti. Pe de alta parte majoritatea celor cu drept de vot nu sunt PSD-isti, problema la ei este ca nici nu merg la vot nici nu pun bazele unui partid, nefacand altceva decat sa lase prada Romania PSD-ului.

      In momentul acesta exista un singur partid antagonic Romaniei PSD-iste. Iar acesta este USR, cu bune si rele. Nu va place, faceti altul. Eliminati-l si nu veti mai avea nimic in afara de PSD.

  26. De ce nu vad nicio frustrare a usristilor referitor la scaderea continua a partidului , cu Ciolos & gasca aflati la vârful spiralei? Ghinea, Nasui, Ionut Mosisteanu, Vv, Horia Tomescu , serios? Ma fac sa vomit..
    Daca era ND era inca la conducere erau tunete si fulgere, pe facebook evident, ca se intampla asta!
    Sunt ,,pozitionati” asa cum isi dorea! Ce se intampla?
    Un partid nou preluat de ,, oameni vechi” -asta se intampla!

  27. Jack, tu esti tar*get-ul electoral pentru care a fost creeat AUR. Tocmai ai facut pe cineva mai bogat cu o ru*bla