Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Marcel Ciolacu se află din nou la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedi, unde a mulțumit pentru primirea făcută, subliniind că ”niciun păcătos nu merită o asemenea primire”, informează News.ro.
”Printre primele lucruri pe care mi le-aţi spus a fost: Marcel, niciodată să nu ieşi în spaţiul public şi să vorbeşti doar despre tine. Niciodată să nu spui ”tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur”, i-a reamintit el stareţului de la Vatopedi.
”În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru primire şi îmi menţin părerea că niciun păcătos nu merită o asemenea primire. Cum spuneaţi, părinte stareţ, orice venire sau revenire e o binecuvântare şi o împlinire sufletească. Sunt într-o vizită neoficială, împreună cu cei mai apropiaţi prieteni ai mei, şi vreau să mulţumesc în mod deosebit familiei pe care o cârmuiţi, care ne-au permis aceste puţine zile de a face parte din familia lor şi le mulţumesc şi în numele meu şi al prietenilor mei sfinţilor părinţi că ne-au permis să fim parte a acestei vieţi duhovniceşti. Astăzi am fost şi la schitul românesc, unde părintele stareţ vorbea cât de mult dumneavoastră îi ajutaţi pe toţi părinţii români şi vreau în mod deosebit pentru acest lucru să vă mulţumesc. Printre primele lucruri pe care mi le-aţi spus a fost: Marcel, niciodată să nu ieşi în spaţiul public şi să vorbeşti doar despre tine. Niciodată să nu spui ”Tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur”, a afirmat Ciolacu după ce stareţul mănăstirii a precizat că se află pentru prima oară în calitate de premier la Mănăstirea Vatopedi.
Marcel Ciolacu se află la Muntele Athos cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, împreună cu secretarul general al Guvernului Marian Neacşu, care apare şi el în imaginile difuzate de orthodixianewsagency.gr.
Ciolacu a mai fost la Muntele Athos şi în aprilie 2023, la acel moment anunţând că a petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos, pentru a se ruga ”pentru sănătatea noastră şi a tuturor semenilor noştri”. ”Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preţ al ortodoxiei”, afirma el. Ciolacu a fost însoţit în 2023 de secretarul general PSD, Paul Stănescu.
Articolul continuă mai jos
”În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră şi a tuturor semenilor noştri. Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preţ al ortodoxiei, dar cel mai mult m-au impresionat călugării români care şi-au dedicat viaţa lui Hristos în lăcaşurile româneşti care dăinuiesc de sute de ani în aceste locuri sfinte”, a scris, în 2023, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
El a menţionat că s-a întâlnit cu mai mulţi preoţi.
„Alo, breten Marcel? Mei, tare mult aș vrea să văd la tine cu barbă până la buric, așa cum are bărbos din fotografie! Apropo: bărbos știe che tu ești bosesor de Certificat de luptător cu rol determinant la Revoluție ?
Salaam aleikum!”
”Niciodată să nu spui ”tu ai făcut, tu ai rezolvat””
Ciolacu e toata ziua in gura cu :am rezolvat cu schengenul, cu pensiile speciale, cu reformele…Minciuni pt fraieri.
El doar creste pensii si salarii la bugetari, NU creste taxe si impozite 😅 si trece de la fapte la vorbe.
Simion a ajuns la Papa, Ciolacu la Athos… numai credincioși neprihăniti pe lumea asta.
Unii credincioși alegători știau că Muntele Athos e al lui Becali de la FCSB.
„Niciodată să nu spui ”tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur”
Corect! „Marcel, mulțumește pentru sprijinul primit Partidului, care te susține, serviciilor care te slujesc cu fidelitate, Justiției care este la dispoziția ta…Ce mai, întregii cleptocrații care te-a desemnat și tuturor instituțiilor publice care te servesc.”…Probabil i-a spus starețul.
oh brother…
Daca-ti place asa de mult de ce nu ramai acolo?
O poză cu fanarioți moderni. Si trei popi.
asa se coace / construieste un produs traditional …
Daca asa se conduce o tara, cu rugaciuni pentru ”sanatatea” poporului, ce asteptari sa mai ai de la el si ”prietenii” lui! Asta in caz ca Ciolacu este sincer. Daca nu, atunci este numai inceputul campaniei electorale cu grupul tinta fiind chiar cei care sunt lipsiti de resurse, de asistenta medicala, si de educatie. Tineri, maturi, iesiti la vot, nu puteti astfel de oameni sa va decida soarta nici voua nici parintilor si bunicilor vostrii.
Oare i-au spus calugarii ” Sa nu furi!” si el a uitat sa-i citeze?
Cuza,Kogălniceanu și Negruzzi se răsucesc în morminte,abia ne-au scăpat de „sfinții părinți” cu un efort diplomatic de amplitudinea Senghen de azi, iar idioții ăștia devin mai habotnici decât Putin.
„Elita” de azi ,birjarii de ieri!!
Popii aflând despre cât de umflat este ego-ul primului ministru, după episodul cu ambasadorul SUA și cu secretarul pentru revoluționari, au facut tot posibilul să ii gadile vanitatea domnului, si drept dovadă si el răspunde pe măsură la felație cu o pupătură bine plasată!
Cand va fi voievod domnul Ciolacu, la anul , își va aminti placut despre armonia de zilele astea și greu va fi refuzată vreo rugăminte eventuală! Exact cum sigur greu refuză si rugămințile din Dubai! Dar până la urmă cand dau contribuabilii, de ce să nu te lași prins in magia momentului?