Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că în luna martie inflaţia a fost de 6,6%, comparativ cu 7,2% în februarie, iar acest lucru demonstrează că prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze, precum şi plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost decizii corecte, relatează Agerpres.
„Cea mai importantă veste este scăderea inflaţiei în luna martie la 6,6% de la 7,2%, cât era în februarie. Asta arată că prelungirea plafonării la energie şi gaze, precum şi plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost deciziile corecte. Şi, în continuare, vom lua măsurile necesare, astfel încât inflaţia să continue pe acest trend descendent, aşa cum am promis, fiind una dintre cele mai bune soluţii pentru creşterea nivelului de trai”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Ciolacu a menţionat că în şedinţa de Guvern de joi urmează să fie aprobate proiecte precum modernizarea coridorului feroviar Craiova – Turnu Severin – Caransebeş (20 de miliarde de lei) sau continuarea autostrăzii Moldovei A7 pe segmentul Paşcani – Suceava
Inflația pe Martie e cea mai mare din Europa, mulțumim PSDNL, mulțumim PCR.
Ciolacul sa stea liniștit, inflația de pe vremea lui e mai mică ca inflația de pe vremea lui Ciorbea, daca tot comparăm de dragul de a compara, iar noi toți în curând vom fi mulțumiți daca mergem cu Dacia 1310 zâmbetul lui Iliescu.
Ne comparăm și noi cu restul lumii și ne uităm că suntem ultimii la nivel de trai, că asta arata inflația, ești primul la inflație, ești ultimul la nivel de trai.
Ești primul la repetențe, ești ultimul din clasă, Ciolacul știe destul de bine ce zic.
Asa efect a avut incat ieri am luat ceva si a doua zi era mai scump iar altele nici nu mai erau pe raft.
Păi da, că d-aia cresc prețurile de parcă ar avea drojdie să se umfle ca maiaua, pt. că a scăzut inflația, fi-ți-ar statistica de râs să-ți fie.