Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o discuție privată cu Regele Charles în care l-a asigurat ”de dorința noastră de a ne conserva tradițiile și de a ne proteja diversitatea naturală şi culturală de care atât domnia sa, cât și noi suntem atât de mândri”, se arată într-o postare pe Facebook a PSD. Regele Charles efectuează începând de vineri o vizită privată de cinci zile în România.
Redăm mai jos postarea PSD:
“O prietenie inestimabilă care ne onorează și ne inspiră!
O prietenie pe care mereu o reafirmă, prin vizitele sale în România, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea!
În cadrul discuției private, l-am asigurat pe monarhul britanic de dorința noastră de a ne conserva tradițiile și de a ne proteja diversitatea naturală şi culturală de care atât domnia sa, cât și noi suntem atât de mândri.
Ambiția noastră este de a consolida și dezvolta relațiile cu Marea Britanie cu care ne unesc atât de multe lucruri, dechizând astfel calea către extinderea Parteneriatului Strategic.
#România are multe de oferit întregii lumi și, cu ambasadori precum Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, putem cu atât mai mult să ne facem mai bine cunoscuți prin bogățiile care fac din țara noastră un colţ deosebit al Europei.”
Președintele #PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților
interesant trebuie sa fi fost discutia ciolacu charles. nu o fi „asumat” nimic ciolacu? lira la un pret bun in romania?
Inițialele „BT” de pe pachetele cartonate au legătură cu „Bulgar Tabacco”, Your Majesty, nu cu „British Tabacco”, iar Certificatul de Revoluționar pe care vi l-a fluturat pe sub nasul dvs regal e lipsit de hologramă și fir de siguranță, deci e fals !
”Dorinta si ambitia”. In timp ce in Vest astfel de declaratii au valoare de contract, la noi sunt numai vorbe goale. Charles a facut mai mult decat o sa faca Ciuca si Ciolacu in toata viata lor.
Si cum s-au inteles, a vorbit Ciolacu in engleza sau Charles in romana? Sunt curios…🤭
conteaza? „O prietenie inestimabilă” se infiripeaza 🙂
Oare cum sa adresat Maricel Ciolacu ”Monarhului Britanic” ca limba lui de lemn si gradul de cultura ne sunt clare! Comunicatul final e de noaptea mintii si avem noroc ca MS Charels III tine la noi si Romania !
in ce limba s-au conversat,cioli are probleme in a ceti 2 randuri in lb.romana?sa fi studiat pina la 37 de ani,de aia sa fie pauza in cv-ul personal?
Oare cum sa adresat Maricel Ciolacu ”Monarhului Britanic” ca limba lui de lemn si gradul de cultura ne sunt clare! Comunicatul final e de noaptea mintii si avem noroc ca MS Charels III tine la noi si Romania !
Din ciclul „ciocnirea civilizatiilor”.Pericol de contrast😁!Probabil,pentru prima dată cand cineva i se adresează cu „domnia sa” ,în loc de Majestatea Sa.O sa tină minte.I-a venit greu lui Ciolacu sa-i recunoasca noua calitate de rege,el fiind obisnuit,de stapanii sai,sa se plece la altă „poartă”.Chiar,dacă s-ar fi aflat în fata lui Putin,autoproclamat țar,tot cu „domnia sa” i s-ar fi adresat,ulterior?