Home » Articole » Ciolacu: Candidatul PSD la prezidenţiale nu va mai fi desemnat. Se vor face alegeri preliminare în partid

Ciolacu: Candidatul PSD la prezidenţiale nu va mai fi desemnat. Se vor face alegeri preliminare în partid

Ciolacu: Candidatul PSD la prezidenţiale nu va mai fi desemnat. Se vor face alegeri preliminare în partid
Sursa Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu
Ascultă articolul

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că se va face o modificare de statut, astfel încât candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale să fie desemnat prin alegeri preliminare în interiorul formațiunii şi nu de Comitetul Politic Naţional, transmite Agerpres.

„Am stabilit cu colegii mei şi vom face o modificare statutară – candidatul pentru alegerile prezidenţiale nu va mai fi desemnat de către Comitetul Politic Naţional. Vor fi alegeri preliminare în interiorul partidului pe o perioadă de timp limitată, cine doreşte, în fiecare organizaţie vor merge candidaţii, să vedem, statutar, chiar susţinerea unui candidat independent, să vedem dacă doresc. Să lărgim cât putem de mult această posibilitate şi opţiune a cuiva să candideze şi să fie susţinut de PSD”, a spus Ciolacu, la DC News.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că doreşte ca decizia cu privire la candidatul la prezidenţiale să fie luată „de ultimul primar, ultimul consilier comunal”.

„Toată lumea să vadă cine îşi doreşte această demnitate şi ei vor vota dacă persoana respectivă este cea îndreptăţită sau nu. Îmi doresc să fie cât mai mulţi candidaţi. S-a terminat o dată pentru totdeauna, în interiorul PSD, ca preşedintele partidului este obligat să fie şi candidatul la funcţia de preşedinte al României. Cred că este o modificare de fond foarte importantă şi foarte necesară într-un partid modern european. Decizia trebuie dusă până la baza partidului, mai ales pentru o asemenea demnitate”, a menţionat Ciolacu.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole