Cine va fi ministrul Educației? Atenție la portofoliul cu cea mai mare putere simbolică, după eșecul Iohannis, incompetența guvernării și campania care a premiat prin vot discursul neolegionar și anti-știință

Atenție la viitorul ministru al Educației! Învățământul este portofoliul de mare importanță simbolică în România aruncată în buza fascismului, prin politicile anti-educaționale promovate de încă președintele Iohannis. Au înțeles PSD-PNL-USR-UDMR cutremurul prin care a trecut societatea? Au înțeles votul de blam primit și nevoia profundă de reașezare a valorilor în ordinea firească, după cel puțin 10 de ani de degringoladă organizată în educație sub sloganul „România educată”? Dovada o avem zilele acestea, când le vom vedea propunerea de viitor ministru al Educației.

Portofoliul de mare importanță simbolică are nevoie nu doar de un ministru puternic și fără pată, ci și de un premier care să-i acorde declarativ și faptic toată susținerea Executivului pe care-l va conduce. Succesul șocant de care s-au bucurat în alegerile prezidențiale candidații extremiști, neolegionari, antisemiți și pro-putiniști este rezultatul direct al contraselecției la vârful educației promovate de guvernele ultimelor zece ani. Rezultatul direct al politicilor apăsat anti-educație. Și rezultatul direct al președintelui care s-a întors împotriva propriilor profesori, pentru a prezida prin minciună de la Cotroceni, apărat de majoritatea universitarilor obedienți cărora le-a aruncat în schimbul tăcerii ciozvârta a 20 de ani de mandat în fruntea universităților.

Vrem copii educați? Vrem tineri pentru care corectitudinea, adevărul, munca, performanța și meritul sunt valorile care le dictează toate acțiunile? Vrem adulți care să se îndrepte de drag către universități și școli pentru a se forma permanent, din nevoia și curiozitatea de a fi mai buni și de-a ști ce este nou în domeniile lor?

Pentru toate acestea, avem nevoie de un ministru al educației care să prețuiască în mod real profesorii și munca lor. Care să aibă ascendentul moral și profesional în fața cadrelor didactice, pentru a le putea explica transparent ce spune știința că funcționează pentru a educa eficient copiii, tinerii și adulții. Și care să aibă forța de a aplica măsurile corecte, fără pericolul populismului, fără frica de presă care vedem că paralizează miniștrii cu comportamente infracționale.

Viitorul ministru al Educației va prelua un portofoliu fierbinte, în care are datoria de-a răspunde rapid la următoarele probleme: 

• debirocratizarea masivă a activității profesorilor
• autonomia școlară reală, inclusiv prin angajarea profesorilor la nivel de școală
• depolitizarea școlilor și a inspectoratelor școlare
• anularea dublului examen de la finalul clasei a VIII-a
• refacerea procedurilor de gestionare a acuzațiilor de plagiat, astfel încât plagiatele să poată fi sancționate rapid
• anularea posibilității ca rectorii cu 3-4 mandate să mai poată candida pentru încă un mandat de 5 ani
• profesionalizarea efectivă a directorilor de școli și evaluarea riguroasă a muncii profesorilor, cu sancționarea rapidă a cadrelor didactice care întârzie sistematic la ore, care nu se prezintă în fața elevilor, a căror prestație este mediocră, în paralel cu susținerea financiară importantă a profesorilor care-și fac munca de la clasă cu asupra de măsură
• recunoașterea publică a profesorilor performanți, indiferent că performanța este identificarea copiilor care lipsesc și aducerea lor la școală, munca susținută cu copiii abandonați educațional de familie sau premiile școlare obținute ca urmare a muncii la clasă, nu prin meditațiile paralele
• reorganizarea rețelei școlare astfel încât inspectoratele școlare să nu mai poată încălca legea, prin acceptarea unui număr de elevi peste capacitatea efectivă a școlii
• obținerea acordului urgent al primăriilor de a acorda spații noi pentru școli, în zonele urbane ultra-aglomerate
• introducerea mesei calde obligatoriu în toate școlile, în România care este printre ultimele țări ca sărăcie din Uniunea Europeană și pe primele țări la obezitatea infantilă
• prelungirea programului școlar pentru ca învățătorii și profesorii de la clasă să poată fi cei care continuă educarea și monitorizarea propriilor elevi și după masă
• asigurarea pentru profesori a minimului necesar de pregătire, inclusiv în ceea ce privește alfabetizarea digitală, dincolo de fanfara programelor cu finanțare internațională, când le cere să aplice tot felul de schimbări, de la cele administrative la cele de planuri-cadru, iar cei mai mulți se simt lăsați în voia sorții să le predea elevilor ce găsesc de cuviință, fără instrumente tehnice și pedagogice să predea ce trebuie
• aplicarea unei reforme reale în predarea bazată pe competențe, pe care studiile recente (PISA, ICILS, TIMSS) arată că gimnaziul mai mult le deraiază decât le ține pe drumul drept, identificarea resurselor pentru competențe care acum nu sunt decât atinse prin opționale – vezi educația media, vitală și pentru adulți, și pentru copiii care se uită la adulți pentru îndrumare

În aceste șase zile care s-au scurs de când Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, instituțiile statului au transmis pe toate canalele informale că accentul trebuie pus pe reconstrucție și încredere în instituții. Atenție, însă! Reconstrucție făcută de cine? De cei trimiși acasă de alegători? Încă avem la conducerea Ministerului Educației un ministru care a pierdut alegerile și care și-a pierdut complet legitimitatea.