G4Media.ro

Cine sunt noii judecători de la completurile de 5 ale Înaltei Curți…

Cine sunt noii judecători de la completurile de 5 ale Înaltei Curți care vor judeca procesele ”inculpaților de rang înalt”

Noile completuri de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, trase vineri la sorți, vor fi în cele mai multe cazuri completuri de tranziție. Dacă nu vor apuca să administreze probe până la finalul acestui an, componența lor se va schimba printr-o nouă tragere la sorți la începutul lui 2019. La cele două completuri sunt în curs de judecare dosare precum cel al lui Liviu Dragnea (angajările fictive) sau al lui Călin popescu Tăriceanu (mărturie mincinoasă).

Completul care va da sentința definitivă în cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, a fost schimbat aproape în totalitate.

În noua formulă a completului C1 – Penal, cel care va judeca procesul Dragnea, a mai rămas doar judecătoarea Neniță Simona Cristina care, potrivit surselor G4Media.ro, se află sub influența liderului PSD prin intermediul Liei Savonea, fosta şefă a Curţii de apel Bucureşti (CAB) şi actual membru CSM. Simona Neniță e soția avocatului Mihai Dinu, fostul apărător al senatorului PSD condamnat pentru corupție Cătălin Voicu. Savonea este soţia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul PSD condamnat pentru corupţie, Cătălin Voicu.

Un alt judecător care ar putea înclina balanța în favoarea lui Liviu Dragnea este Cosma Rodica, prietenă și fostă colegă de complet cu soția deputatului PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, în mandatul căruia a fost adoptată OUG 13.

Ceilalți trei judecători din completul liderului PSD se află, potrivit surselor judiciare consultate de G4Media.ro, în afara sferei de influență a Liei Savonea și, implicit, a lui Liviu Dragnea.

De exemplu, judecătorul Șelaru Valentin Horia este fost procuror și a avut funcția de șef al secției urmărire penală și criminalistică din Parchetul General, în perioada când procuror general al României era Laura Codruța Kovesi. Printre dosarele grele instrumentate de Șelaru se numără dosarul FNI, în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la închisoare.

Pe lângă procesul lui Liviu Dragnea, completul C1 – Penal mai are pe rol dosarele în care sunt judecaţi Toni Greblă, Victor Ponta și Sebastian Ghiţă.

În schimb, completul C2 – Penal, care va judeca dosarele unor actuali sau foști demnitari precum Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiţă, Iulian Bădescu şi Cristian David, este considerat mult mai dur decât C1.

Din acest complet face parte Ionuț Matei, considerat unul dintre cei mai intransigenți judecători din România. El este cel care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

Din același complet face parte și Ioana Bogdan, fostă consilieră a lui Daniel Morar pre vremea când acesta conducea DNA. De asemenea, ea a făcut parte, alături de Ionuț Matei, din completul care l-a condamnat la închisoare pe Adrian Năstase.

Însă, din completul C2 – Penal face parte ca membru titular și Ștefan Pistol, judecătorul care este renumit pentru achitările pe care le-a dat de-a lungul timpului demnitarilor pe care i-a avut în față. Pistol a fost singurul care s-a pronunțat pentru achitarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în primă instanță. Același Pistol însă s-a aflat în minoritate când s-a pronunțat pentru condamnarea la închisoare cu suspendare a liderului PNL, Ludovic Orban.

Noua componență a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, valabile până la finalul lui 2018:

Completul C1 – Penal:

Membrii titulari:

  1. Cosma Rodica
  2. Șelaru Valentin Horia
  3. Neniţă Simona Cristina
  4. Vasile Francisca Maria
  5. Ilie Ioana Alina

Membrii supleanți:

  1. Rog Octavia Lucia
  2. Dragomir Florentina
  3. Rus Andrei Claudiu
  4. Mera Luciana
  5. Macavei Săndel Lucian

Completul C2 – Penal:

Membrii titulari:

  1. Lefterache Valeria
  2. Matei Ionuț Mihai
  3. Ilie Gheorghe Aurel
  4. Bogdan Ioana
  5. Pistol Ștefan

Membrii supleanți:

  1. Burnel Oana
  2. Popa Rodica Aida
  3. Cobzariu Maricela Leontina
  4. Dragomir Iulian
  5. Leontina Şerban
Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

22 comentarii

  1. Pai paote avem 3 judecatori onesti din aia 5 si mergem CU Dumnezeu inainte?
    Asta daca nu le dezumfla Dragnea pneurile de la masina cine stie ce minunatii le face si alora.

    • CCR a ordonat ICCJ sa tergiverseze procesul in favoarea lui Dragnea.

      CCR e o institutie complet ilegitima care favorizeaza infractorul.

    • E greu de gasit trei judecatori onesti . Nu vedeti ce prietesuguri, ce influenta, ce relatii stranse cu coruptii au aceste doamne prin intermediul sotilor? Este inadmisibil sa fii judecatoare, sefa CSM si sotul sa fie avocat al coruptilor!
      In plus, s-au facut prea multe scamatorii, abuzuri cu procesul asta, ca opinia publica sa nu fie cu ochii pe el. In definitiv, judecatorii trebuie sa respecte legea si daca umbla cu prostii, isi dau foc la valiza.

  2. Oameni buni, cum adică “completuri favorabile” sau “nefavorabile”?

    Dacă in România se cunoaște dinainte dacă un complet e favorabil sau nefavorabil s-a dus dracu ideea de justiție.

    Justiția se face pe baza de lege și pe baza de dovezi… am mai spus asta, dacă jurnaliștii știu pe baza de “surse din magistratura” cum sunt considerați unii sau alții dintre judecători, atunci onoarea jurnalistica ar trebui sa determine la luarea de inițiative pentru anchetarea jurnalistica a acestei problematici a “completurilor favorabile” sau “nefavorabile” știute dinainte de analizarea cazurilor in concret, pentru ca asemenea subiect ar trata exact fundamentele ideii de justiție in România.
    Așa cum am mai precizat intr-o postare anterioară, eu nu as accepta niciodată sa ma judece un complet despre care “se știe” ca este favorabil sau defavorabil dinainte de a mi se judeca cauza. Nu as recunoaște niciodată dreptul unui astfel de complet de a ma judeca.

    Cred ca înțelegeți cât de serioasă este chestiunea.

    • Astazi nu avem justitie functionala in Romania. Se stie care judecatori sunt corupti si care nu, in functie de oamenii cu care s-au asociat in trecut.

      Prea multi oameni din stat se dovedesc, din nou, slugarnici, iubitori de dictatura…

      Daca DNA va fi repusa in drepturi, poate atunci vom avea justitie functionala, fiindca va face curatenie in randurile ticalosilor.

    • @Area.

      Jurnalistii nu s-au pronuntat asupra judecatorilor pe baza unor ”informatii de pe surse”.
      Jurnalistii doar analizeaza deciziile date de judecatorii respectivi de-a lungul timpului.
      Unii judecatori au decis preponderent pt condamnarea inculpatilor de rang inalt, altii au decis constant achitarea lor.
      In urma deciziilor luate de acesti judecatori, jurnalistii fac o statistica si trag o concluzie.
      Nu e nimic sofisticat aici.
      De exemplu, judecatorul Pistol a votat pt achitarea lui Dragnea in dosarul angajarilor fictive. Mai mult ca sigur ca acel judecator va merge pe aceeasi linie, chiar daca nu face parte din completul care il judeca pe Dragnea.
      Dupa 10 sentinte consecutive date de un judecator, nu cred ca e mare filozofie sa iti dai seama cam in ce ape se scalda judecatorul respectiv.
      Daca a dat 5 cu condamnare si 5 cu executare, pare ok.
      Dar daca a dat 9 cu achitare si una cu condamnare (sau invers) la fel poti sa-ti faci o idee despre modul in care acel judecator isi face treaba. Mai ales cand e vb de opinii separate fata de ceilalti judecatori din complet.

    • @Area:
      Judecatorul Pistol este un tip „sofisticat” el insusi, si iti strica exemplul, pt simplul fapt ca are un comportament sofisticat : cand e vorba de inculpati de „rang inalt” achita si condamna dupa cum politicianul e de la putere sau din opozitie. Astfel, in vreme ce pt Dragnea s-a pronuntat pt achitare, in cazul lui Orban s-a pronuntat pt condamnare !

      PS. Noroc cu colegii lui de complet, care in ambele cazuri au pronuntat cu majoritate exact solutii opuse fata de a lui !

    • Tu pe ce lume trăiești, sau mai bine zis cred că nu trăiești în România.

  3. @ Area mai….. de multe ori justitia e interpretabila de aia din 5 judecatori nu e tot timpu unanimitate de opinie.
    Si pe baza acestui lucru judecatorii care vor sa favorizeze pe cineva pot face o motivare alcatuita din cuvinte mari si sa-l faca scapat.
    In niste limite bineinteles, ca daca e filmarea cum ii dai in cap unuia nu e ce interpretare sa se faca.

  4. „Prietenul” la nevoie se cunoaste, doar!

  5. Baieti , cumparati multa alifie, probabil ca o sa aveti nevoie in continuare,
    Incercati sa stringeti cureaua si mai mult, averile stapanilor vostri nu cresc din pom .

    • M-am referit la iobagimea platitoare de impozite si lipsita de minimul necesar: spitale, drumuri , invatamant decent.
      Mergeti mai departe cu zicala „capul plecat sabia nu-l taie” .. si „nu e treaba noastra” si
      .. „toti sunt la fel, toti fura” si .. „doamne daca as putea fura si eu, sa dau niste acatiste..”

      Va salut cu drag din lanul de capsuni …
      Acu la munca ..

    • M-ai facut sa rad.

  6. E trist cand verdictul intr-un proces depinde aproape exclusiv de afinitatile judecatorilor.

  7. IN ROMANIA STATULUI DE DREPTI AL SINISTRULUI JUSTITIEI TOTI CETATENII SUNT EGALI IN FATA LEGII. MAI ALES DRAGNEA.

  8. Vor cere CCR-ului sa mai bata odata cartile special pentru gangsterii cu papion si costume calcate la boloboc.

  9. @Lana
    Deși fac eforturi sa nu răspund comentariilor la postările mele, uneori e necesar pentru ca sunt comentarii care put și simplu neagă evidenta.

    In paragraful 3 al articolului se face afirmația clară “potrivit surselor G4media.ro”, iar in paragraful 5 al articolului se face afirmația clară “potrivit SURSELOR JUDICIARE consultate de G4Media.ro”.

    Surse judiciare nu pot fi decât persoane care funcționează in sistemul judiciar, adica magistrați… grefierii și arhivarii constituie “personal auxiliar”, iar părțile și avocații lor sunt doar “participanți la procesul judiciar”.

    Pentru mine asta face ca problematica sa fie de netolerat.

    • Tot in comentariu apare si explicatia. Sursele judiciare au indicat faptul ca judecatorul X i-a condamnat pe inculpatii x,y,z, iar alti judecatori au cerut constant achitarea lor.
      Ca exemplu, daca Tudorel va fi inlocuit la MJ cu Serban sau Nicolicea, cred ca este clar pt toata lumea care va fi linia adoptata de oricare din cei doi, indiferent ce spun ”sursele” jurnalistilor.
      Exact asa este peste tot, indiferent despre cine este vorba. Actiunile anterioare ale unei persoane, in toate functiile ocupate, traseaza aproape fara echivoc linia pe care persoana respectiva a adoptat-o si pe care va merge in continuare.

      In ansamblu, nu are niciun sens sa vorbim utopic despre judecatorii care dau sentinte exclusiv pe baza legilor si a propriilor lor constiinte. Asa ceva nu exista nicaieri.

  10. Acesti judecatori sunt oameni si au datoria sa se daca dreptate. Doamnelor si Domnilor Judecatori, nu trebuie decat sa va faceti datoria!!! Cazul este banal IAR dovezile sunt pretutindeni.

  11. MOTTO Si la Auschwitz AU FOST judecatori. Care mai apoi au fost judecati si ei
    Pe scurt Atoate vinovatul Dragnea e acuzat ca a bagat cu pile doua fufe la mama si copilul Dauna 10mii ron Achitata de cele doua persoane S-a dovedit ca Dragnea a beneficiat de un folos de la ele NU Doar ca a facut TRAFIC DE INFLUENTA ca in 99% din angajarile care se fac la stat ASTA E MAREA CORUPTIE PT CARE TREBUIE BAGAT LA BULAU ? In acest tyimp cand toti se dau de ceasul mortii cu Dragnea si copletul de judecatoii- care sa il declare cu aceasta invinuire CORUPTU NATIEI , ghici cui credeti ca i s-a repartizat dosarul Carmencitei Iohanis pt furaciuni de case cu acte false ? Aceluiasi procuror Cristian Lazar care i-a mai albit lui Iohanis 9 dosare! Asta e justitia despre care unii bat campii pe aici? Aiu siktir!

  12. Ma doare-n cur de completuri. Problema e ca monstrul asta de Dragnea poate face tot ce-i bubuie prin cap.
    Hai 13 nov.!

  13. Lana, te rog sa ma crezi ca explicația la care faci referire nu se leagă logic.
    Adică tu spui ca articolul respectiv arată și care sunt justificările “surselor judiciare” in considerarea cărora ele și-au format părerea ca un complet e intr-un fel, iar alt complet in alt fel….
    In considerarea unor asemenea justificări eu cred ca presa n-ar mai trebui sa publice articole pe astfel de teme pentru ca “sursele” rad de ea.
    Cum sa scrii un articol pe baza considerațiilor unei surse care s-au format după cum au fost sau nu date soluții mai drastice sau mai puțin drastice?

    Orice soluție e fundamentata pe probe distincte care atesta fapte, împrejurări și circumstanțe diferite. Cauzele nu sunt niciodată identice, ci cel mult similare, însă similaritatea nu exista niciodată in detalii, ci in aspecte generale. Ori asta nu poate afecta procedeul de individualizare a pedepsei aplicate. De aceea, câta vreme completul nu a analizat probele dosarului nu se poate aprecia asupra conduitei fiecăruia din judecătorii care compun completul in privința cauzei pe care trebuie sa o soluționeze.

    Ca sa n-o mai lungesc, sursele judiciare pot corbi despre completuri favorabile sau nefavorabile numai dacă știu dinainte părerea judecătorilor care intra in complet CU PRIVIRE LA CAUZA DESPRE CARE SE VORBEȘTE IN ARTICOL…. Orice alta justificare nu poate fi decât o gluma pe seama presei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.