Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alexandru Petrescu (PSD), actual președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), fost director al Poștei Române și fost ministru al Economiei, este favorit pentru a prelua șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conform informațiilor Economedia. Aceasta a deținut de-a lungul carierei sale mai multe funcții importante la companii de stat, dar a și fost implicat în mai multe scandaluri.
Printre cele mai cunoscute funcții deținute de Alexandru Petrescu se numără CEO al Poștei Române în perioada martie 2012-ianuarie 2017, precum și ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale în Guvernul României (din noiembrie 2018), după ce anterior a ocupat funcțiile de ministru al Economiei și ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (2016-2017), potrivit profilului său de LinkedIn. În 2015 acesta a mai deținut și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.N. C.F.R. Călători S.A.
Acesta a mai lucrat și o scurtă perioadă, la începutul carierei sale, în mediul privat la banca independentă Raphaels Bank, în Londra, Marea Britanie. Acesta a fost licențiat în economie la University of Wales, fiind specializat în Business Administration. Alexandru Petrescu a deținut la Londra mai multe poziții de conducere în sistemul financiar-bancar.
Citește integral pe economedia.ro