Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cinci persoane au murit sâmbătă în urma a două avalanşe care s-au produs în Alpii austrieci, a anunţat Radioteleviziunea publică austriacă ORF, relatează AFP, transmite Agerpres.
Sâmbătă, o avalanşă a măturat un grup de şapte schiori care se aflau în afara pistei în regiunea Pongau, lângă Salzburg, în Austria, ucigând patru dintre ei şi rănind grav un altul, potrivit ORF.
Puţin mai devreme în aceeaşi zi, o schioare care se afla în afara pistei împreună cu soţul ei a fost, de asemenea, îngropată sub zăpadă de o avalanşă care s-a produs în aceeaşi zonă. Echipele de salvare, alertate de soţul acesteia, nu au reuşit să o resusciteze.
Serviciile de urgenţă austriece nu au putut fi contactate sâmbătă de AFP.
Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în munţii Alpi de la sfârşitul săptămânii trecute, în urma ninsorilor abundente.
Marţi, un copil de treisprezece ani, de naţionalitate cehă, a murit într-o avalanşă la Bad Gastein, tot în Alpii austrieci, în timp ce schia în afara pistei împreună cu un alt copil, în staţiunea de schi Sportgastein.
Iar duminica trecută, o schioare în vârstă de 58 de ani a murit într-o avalanşă la Weerberg, în Tirol.
În acelaşi weekend, şase persoane au murit îngropate sub avalanşe care s-au produs în mai multe staţiuni din Alpii francezi.