Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cinci câini au fost ridicaţi joi de echipele ASPA din zona Lacul Morii din București, unde o femeie a fost atacată de mai mulţi câini, fiind transportată la spital, transmite News.ro. Victima este în stare stabilă, urmând a fi mutată de pe ATI pe Secţia Chirurgie Plastică a Spitalului Universitar.
”ASPA a contactat personalul medical de la Spitalul Universitar şi a aflat că doamna este conştientă, plăgile au fost curăţate şi îngrijite ieri, a fost ţinută sub observaţie la Terapie Intensivă, urmând a fi transferată astăzi la Secţia de Chirurgie Plastică a spitalului. Îi dorim multă sănătate şi sperăm să depăşească acest eveniment nefericit cu bine”, a mai transmis sursa citată.
Instituţia precizează că, de la începutul anului şi până în prezent, ASPA a ridicat de pe străzile Capitalei peste 450 de câini fără stăpân.
În anul 2021, ASPA a capturat aproximativ 2.300 de câini, iar peste 2.000 au fost adoptaţi în cursul aceluiaşi an.
”Problema câinilor aflaţi pe proprietăţi private care ies pe domeniul public este cunoscută de autorităţi. De-a lungul timpului, ASPA a sesizat Poliţia Locală Sector 6 cu privire la faptul că în zonele de case, inclusiv în zona Lacul Morii, proprietarii nu au curţile împrejumuite corespunzător, motiv pentru care câinii pot ieşi cu uşurinţă pe domeniul public reprezentând un pericol pentru trecători. Astfel de sesizări au fost transmise de ASPA încă din 2019 către toate poliţiile locale de sector, MAI, DSV şi IPJ Ilfov”, a mai transmis instituţia.
Reprezentanţii acesteia afirmă că, în ultima adresă transmisă Poliţiei Locale Sector 6, s-a menţionat că problemele semnalate de ASPA în sesizările anterioare, care pun în pericol siguranţa cetăţenilor şi îngreunează/zădărnicesc activitatea ASPA, nu au fost remediate.
”Reamintim că, aşa cum s-a întâmplat şi ieri, în multe dintre acţiunile ASPA, câinii s-au retras pe proprietăţi private, unde echipajele nu pot interveni”, a mai transmis ASPA.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Dacă o omorau luat 10 câini, dar asa.
Nu mă ăștia 5 au luat cu executare..restul sunt la prima abatere
cipriane , am ras cu lacrimi
De vina este, evident victima. Ce căuta pe acolo ? Primăria arunca vina pe cetățeni, ea se ocupa, mai nou, cu plângeri penale la adresa angajaților și nu mai are timp de nimic altceva.
Saracii cățeluși nevinovați, bine i-au facut, pentru că oamenii sunt răi, nu cateii, care sunt niște ființe neprihănite. Numai răuvoitorii ar putea da vina pe Primărie, da’ le venim noi de hac !
Oare in Paris sau Londra trebuie sa faci cerere pentru ca sa vina ecarisajul?