G4Media.ro

China și Rusia au respins în ONU înăsprirea sancțiunilor împotriva Coreei de…

Sursa foto: Captură video - YouTube / KOREA NOW

China și Rusia au respins în ONU înăsprirea sancțiunilor împotriva Coreei de Nord care a testat o nouă rachetă/ Kim Jong Un a fost prezentat în propaganda de stat în stil Top Gun

Indignarea internaţională provocată de tirul unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de către Coreea de Nord s-a lovit de refuzul Chinei şi al Rusiei de a întări sancţiunile împotriva Phenianului, notează AFP.

Ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a denunţat în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate „provocările din ce în ce mai periculoase” ale Coreei de Nord şi a anunţat că Statele Unite vor prezenta o rezoluţie de „întărire a regimului de sancţiuni” adoptat după un precedent tir nord-coreean al unei ICBM, în 2017.

Dar Beijingul şi Moscova au exclus orice înăsprire. Ambasadorul chinez Zhang Jun a pledat chiar pentru o „relaxare sancţiunilor la momentul oportun”, în timp ce diplomata rusă Anna Evstigneeva a spus că se teme că întărirea sancţiunilor „va ameninţa cetăţenii nord-coreeni cu probleme social-economice şi umanitare inacceptabile”.

Racheta, trasă joi, a zburat mai sus şi mai departe decât precedentele ICBM testate de ţara dotată cu arma nucleară.

Numit Hwasong-17, este capabilă să lovească orice parte a teritoriului american şi a aterizat în zona maritimă economică exclusivă a Japoniei.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat şi supervizat personal testul, asigurând, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, că racheta va face „întreaga lume conştientă (…) de puterea forţelor noastre armate strategice”.

Coreea de Nord este „pregătită pentru o confruntare de lungă durată cu imperialiştii americani”, a adăugat cel care apare, în fotografiile făcute de media de stat, îmbrăcat cu obişnuita sa geacă de piele neagră şi cu ochelari de soare de aviator, mergând pe pistă în faţa unei rachete uriaşe.

Tirul a fost condamnat vineri de G7, care a denunţat o „încălcare flagrantă” a obligaţiilor Phenianului faţă de Naţiunile Unite.

Coreea de Nord „are cu siguranţă alte lucruri în rezervă” după ce a tras această rachetă, a estimat consilierul prezidenţial american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Hwasong-17, dezvăluită pentru prima dată în octombrie 2020, este numită de analişti „racheta monstru”. Nu a mai fost niciodată testată cu succes, iar lansarea a dus la noi sancţiuni americane.

Aceasta este „o suspendare a moratoriului privind lansarea de rachete balistice intercontinentale la care preşedintele Kim Jong Un” s-a angajat în 2017, a deplâns preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in.

Armata sud-coreeană a anunţat joi că a efectuat mai multe tiruri cu rachete ca răspuns la testul cu rachetă balistică intercontinentală întreprins în aceeaşi zi de Coreea de Nord, reaminteşte AFP.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Captură video – YouTube / KOREA NOW

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bolșevici de pretutindeni, uniți-vă ! 😂😂😂