Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a afirmat că Beijingul speră ca „războiul” din Ucraina să se oprească „cât mai curând posibil”, într-o conversație telefonică cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, potrivit The Guardian.
Comentariile lui Wang reprezintă primul moment în care acesta descrie situația din Ucraina drept „război”. Până în prezent, China a evitat să descrie atacul Rusiei asupra Ucrainei drept „invazie” sau să condamne acest act.
Presa de stat din China a folosit masiv retorica Kremlinului, vorbind despre o „operațiune specială”.
CCTV, televiziunea de stat din China, l-a citat pe ministrul chinez de Externe cu un apel la calm adresat ambelor părți și multiplicarea măsurilor pentru a evita escaladarea în Ucraina.
Chinezii ipocriti simt de unde bate vantul.
Va veni si randul vostru, mowilor!
Probabil o greseala care va fi taxata. Asa ca tovarasu’ Wang va trebui sa dea explicatii si sa dispara cateva luni din peisaj
Nu despre ipocrizie este vorba, ci despre pragmatism. Nu uitați că, spre deosebire de Rusia postsovietică, în China accentul s-a pus pe dezvoltarea economică, fie și cu prețul acceptării a două sisteme. Adică, au ales corect.
Nu este nicio greseala.
va veni lavrov sa ne explice ca in chineza „razboi” = „actiune speciala”, ca altfel o trec pe lista neaga pe pe china
N-am citit articolul dar cred ca a zis ca Ucraina a declarat razboi Rusiei. Adica asa mi se pare normal, din partea partenerului strategic al lui Putin. Ba nu, jumatate de planeta a declarat razboi nevinovatei si nestiutoarei Rusii. Daca inca n-a zis-o, urmeaza.
Mi-a placut si cum le-a dat indicatii occidentalilor, acum cateva zile, sa se abtina in privinta ajutorului dat Ucrainei. E bine ca incepe sa dicteze, poate se trezesc companiile la realitate, sa inceapa sa plece, una cate una, iar portile pentru „studentii” chinezi sa se inchida.
Pai chinezii nu vor ei pământ ca rușii , dar vor respect! Ori Rusia a zis ca Taiwan este o „țară neprietenoasă”! Din greșeală! Acum a „greșit” si ministrul, voi credeți că la nivelul ăsta se greșește?
In ce limba au discutat? Ca e foarte importanta traducerea. Poate chinezul a spus altceva…zic