Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul chinez de Externe a declarat marţi că Statele Unite au ignorat obligaţiile din tratatele privind spaţiul cosmic, expunând astronauţii la pericole, după un incident care a implicat sateliţii Starlink ai companiei SpaceX a lui Elon Musk şi Staţia Spaţială a Chinei, transmite Reuters, citată de News.ro.
China îndeamnă Statele Unite să acţioneze în mod responsabil, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, la o conferinţă de presă regulată.
Cetăţenii chinezi au atacat luni, pe reţelele de socializare, ambiţiile spaţiale ale fondatorului Tesla, Elon Musk, după ce China s-a plâns că staţia sa spaţială a fost forţată să ia măsuri de ocolire pentru a evita coliziunea cu sateliţii lansaţi de programul Starlink al companiei spaţiale SpaceX fondată de miliardarul Musk.
Sateliţii de la Starlink Internet Services, o divizie a companiei aerospaţiale SpaceX a lui Musk, au avut două ”întâlniri apropiate” cu staţia spaţială chineză, pe 1 iulie şi 21 octombrie, potrivit unui document transmis de China la începutul acestei luni la agenţia spaţială a ONU.
”Din motive de siguranţă, Staţia Spaţială a Chinei a implementat un protocol preventiv pentru evitarea coliziunilor”, a spus China într-un document publicat pe site-ul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale.
sursa foto: Spacex.com
Problema se poate pune si invers: statia spatiala chineza ar fi putut sa avarieze satelitii lui Musk.
Chinezii ar trebui sa fie mai atenti…
Nu tu ești nărod, ceea ce gândești tu este o prostie
De ce ar fi o prostie, măh?
E vreo lege/tratat care stabilește cine are prioritate în spațiu?
Comunist ? = PORC ! Pai tovarasii lui Xi Ping-Pong nu si-au asigurat NICIODATA recuperarea sau distrugerea controlata a ultimei trepte a rachetelor chinezesti !!! Acestea „brazdeaza” spatiul si se dezintegreaza aiurea , pe unde apuca – punand in pericol comunitati si instalatii de pe sol ! Dar comunistii chinezi se fac a uita ! La fel si pocii putinisti care au distrus – fara sa anunte un satelit rusesc „schiop” iar resturile acestuia au pus in pericol statia cu personal la bord ! Dar Putin nu are habar – sau nu-l intereseaza Comunisti = BANDITI = PORCI ! Si mincinosi ordinari !