Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China „înţelege preocupările” Rusiei în materie de securitate, a declarat joi ministrul chinez de externe, Wang Yi, într-o convorbire la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov, la câteva ore după debutul operaţiunilor militare ruse din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.
Şeful diplomaţiei chineze a subliniat că ţara sa „a respectat întotdeauna suveranitatea şi integritatea teritoriale ale tuturor statelor”, potrivit unui comunicat al MAE de la Beijing.
„În acelaşi timp, am constatat şi că problema ucraineană ţine de o istorie specială şi complexă. Înţelegem preocupările rezonabile ale Rusiei în materie de securitate”, a spus el.
AFP notează că Beijingul nu doreşte să se opună frontal Rusiei, cu care împărtăşeşte ostilitatea faţă de SUA, dar nici nu vrea să pară că susţine o invazie în Ucraina. Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez Hua Chunying a declarat mai devreme joi că ţara sa „urmăreşte îndeaproape ultimele evoluţii” şi face „apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere pentru ca situaţia să nu scape de sub control”.
Agenţia Xinhua menţionează că şeful diplomaţiei ruse l-a informat pe omologul său chinez cu privire la evoluţia situaţiei din Ucraina şi poziţia Rusiei, afirmând că SUA şi NATO şi-au încălcat angajamentele continuând extinderea spre est, au refuzat implementarea noului acord de la Minsk şi au încălcat rezoluţia 2202 a Consiliului de Securitate al ONU, Rusia fiind nevoită să ia măsuri pentru a-şi apăra drepturile şi interesele.
China susţine că mentalitatea de război rece trebuie complet abandonată şi trebuie creat într-un final un mecanism de securitate european eficient şi sustenabil, prin dialog şi negociere, a subliniat ministrul chinez de externe, potrivit Xinhua.
Sursa foto: AFP / POOL / Maxim SHIPENKOV
cine sa inteleaga? dementul ala care viseaza la taiwan in fiecare noapte? plin de dementi pe planeta asta.
Ganditi-va bine inainte sa cumparati bunuri dintr-o tara nedemocratica. O fi ieftin acum dar poate are costuri ascunse si nu neaparat legate de produs…
Corect, asa trebuie sanctionati.
asa se aude in china ca rusii nu dormeau bine noaptea de frica lu NATO
Dar preocupările Ucrainei în privința securității le înțelege China?
Pentru China nu prea conteaza Ucraina. Dar daca Rusia isi permite sa ia Ucraina isi poate permite si China o bucata din Siberia locuita de ne-rusi dar plina de resurse.
S-ar putea sa valoreze, in termeni reali, mai mult decat Taivanul, care ramane doar problema de orgoliu. Si care poate fi rezolvata rapid daca China chiar vrea s-o rezolve.
Intr-adevar tovarase Xi, Putin e primul care abandonat mentalitatea de razboi rece trecand la o invazie la cald. Dar asa e in cartel sau intre dictatori, e intelegere.
Cumparati chinezeste si il ingrasati pe dracu, maine ataca taiwan-ul si poimaine o sa muncim pe plantatia comunista.
Multi vad putini pricep….