Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un cuplu de avocaţi au depus o plângere în Elveţia împotriva revistei de satiră franceză Charlie Hebdo, care a publicat pe 9 ianuarie o caricatură despre incendiul mortal izbucnit într-un bar din staţiunea Crans-Montana, a relatat luni presa elveţiană, potrivit Agerpres, care citează AFP.
Plângerea, depusă de Stéphane Riand şi de soţia sa, Béatrice Riand, la parchetul cantonului Valais (sud-vest), îl vizează de asemenea pe autorul desenului, Eric Salch, transmite Agerpres.
Desenul reprezintă doi schiori cu pielea înnegrită şi bandajaţi, care coboară o pantă în apropierea căreia se află un indicator ”Crans-Montana”. Desenul e însoţit de textele ”Arşii schiază” şi ”Comedia anului”, o referire la comedia din 1979 ”Les Bronzés font du ski”.
Caricatura a fost publicată pe 9 ianuarie, zi decretată în Elveţia zi de doliu naţional în semn de omagiu pentru victimele acestei tragedii soldate cu 40 de morţi – în principal adolescenţi şi tineri adulţi – şi cu 116 răniţi în noaptea de Anul Nou. Printre victime se numără şi cetăţeni străini, între care francezi şi italieni.
Contactată de AFP, revista Charlie Hebdo nu a făcut niciun comentariu.
Acest desen ”pune în scenă, într-o manieră grafică, însăşi victimele, utilizate drept resortul central al unui mesaj satiric care se învecinează cu abjecţia”, au scris avocaţii în plângerea publicată de situl de ştiri din Valais 1dex.ch.
”Transformarea simbolică a unor victime reale în actori surâzători ai unei drame – de care nu sunt în niciun fel responsabili – constituie o dezumanizare grafică, incompatibilă cu respectul minim datorat demnităţii umane”, au mai spus ei, estimând că în ”cazul de faţă respectul pentru demnitatea umană prevalează asupra libertăţii de exprimare”.
Aceştia solicită ca parchetul din Valais să deschidă o anchetă penală împotriva conducerii Charlie Hebdo şi a desenatorului său şi să dispună compensaţii care să fie alocate de cantonul Valais tuturor victimelor.
Cum adică, respectul pentru demnitatea umană prevalează asupra libertăţii de exprimare doar câteodată?!…
De ce, presa mondială zicea că sunt băieți de treabă.
Nu mai „Je suis Charlie”?