Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conducerea CFR SA va reduce la patru zile săptămâna de lucru pentru o parte din angajații săi, cu reducerea corespunzătoare a veniturilor acestora, potrivit documentelor consultate de Club Feroviar.
Reducerea săptămânii de lucru se va aplica unui număr de 1.400 de angajați proveniți de la secții pe care traficul este mai redus.
Într-o notă semnată zilele trecute de către Ion Simu-Alexandru, director general al CFR SA, apare și justificarea detaliată a motivelor de reducere economică. O anexă la nota în cauză conține și situația amănunțită a secțiilor de circulație cu valori de trafic foarte reduse.
Măsura se va aplica începând cu 4 august până la finele anului.
Va fi afectat personalul încadrat în districtele de intervenții feroviare în număr de 174 de salariați, personalul încadrat în Secția Specială Exploatare Material Rulant Mogoşoaia în număr de 28 de salariați și personalul încadrat în Laboratoarele de măsurători geometria căii, verificare AMES în număr de 17 salariați, reprezentând un număr total de 219 salariați.
De asemenea, va trece la patru zile și tot personalul încadrat în Laboratoarele SCB şi în Laboratoarele PRAM-TM, reprezentând un număr de 463 de salariaţi. „Ca urmare, vor fi impactați un număr total de 1431 de salariați”, spune nota.
Se vor economisi lunar 3,25 milioane lei pe lună, adică vreo 29 de milioane lei anual.