Home » Articole » Cetăţean turc, prins fără permis şi drogat la volan, pe o stradă din Voluntari / Aparatul drugtest a indicat prezenţa în organism a patru substanţe psihoactive

Cetăţean turc, prins fără permis şi drogat la volan, pe o stradă din Voluntari / Aparatul drugtest a indicat prezenţa în organism a patru substanţe psihoactive

Cetăţean turc, prins fără permis şi drogat la volan, pe o stradă din Voluntari / Aparatul drugtest a indicat prezenţa în organism a patru substanţe psihoactive
sursa foto: IPJ Constanța
Ascultă articolul

Un tânăr cu cetăţenie turcă a fost reţinut, duminică, de către poliţiştii din Ilfov după ce a fost prins conducând un autoturism, pe o stradă din oraşul Voluntari, în timp ce se afla sub influenţa stupefiantelor, aparatul drugtest, indicând în cazul său prezenţa în organism a patru substanţe psihoactive, transmite News.ro

În plus, bărbatul nu are permis de conducere, au mai constatat poliţiştii.

- articolul continuă mai jos -

Duminică dimineaţă, în jurul orei 6:55, poliţiştii ilfoveni au oprit în trafic un autoturism care circula pe o stradă din oraşul Voluntari, iar în urma verificărilor au constatat faptul că şoferul, un cetăţean turc, în vârstă de 25 de ani, nu deţinea permis de conducere.

„De asemenea, bărbatul a fost testat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa în organism a 4 substanţe psihoactive, context în care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice. În urma probatoriului administrat, poliţiştii oraşului Voluntari au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, informează, duminică după amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole