G4Media.ro

Cetatea Poenari se redeschide marți pentru turiști / A fost închisă după…

Sursa foto: Consiliul Județean Argeș

Cetatea Poenari se redeschide marți pentru turiști / A fost închisă după ce o ursoaică a rupt gardul electric de protecţie / Cetatea lui Vlad Ţepeş nu a fost niciodată cucerită

Cetatea Poenari, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Ageş, care a fost închisă publicului, în ultima perioadă, după ce o ursoaică a rupt gardul electric de protecţie, se redeschide, marţi, pentru turişti. Cetatea va putea fi vizitată la ore fixe, în grupuri, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Consiliul Judeţean Argeş anunţă, luni, că cetatea Poienari se redeschide pentru turişti începând de marţi, 27 mai. Accesul vizitatorilor în cetate se va face în grupuri organizate, la ore fixe. Vizitele se vor face de la ora 9:00. ora 11:00, ora 13:00, iar ultima urcare va fi de la ora 15:00.

Autorităţile judeţene anunţă că ursoaica din cauza căreia a fost închisă cetatea a fost capturată.

„După o lună de monitorizare intensă, sâmbătă specialiştii au reuşit capturarea ursoaicei şi a celor doi pui, care fuseseră observaţi în zona cetăţii. Animalele sălbatice au fost relocate în siguranţă în Fondul de Vânătoare Cumpăna, aflat în administrarea Direcţiei Silvice Argeş”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu.

Gardul electric care împrejmuieşte cetatea a fost consolidat, au fost blocate alte poteci de acces către obiectiv, iar angajaţii de la cetate au fost dotaţi cu spray-uri de protecţie şi goarne acustice. „Nu mai sunt semne recente ale altor animale sălbatice în perimetru. În urma consultărilor pe care le-am iniţiat cu toate instituţiile responsabile – Prefectura, Consiliul Judeţean Argeş, Jandarmeria, Direcţia Silvică, Garda Forestieră, Primăria Arefu şi Obştea Moşnenilor Arefeni – am stabilit condiţii clare de vizitare în deplină siguranţă”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

Situată lângă Barajul Vidraru, la 27 de kilometri de Curtea de Argeş, Cetatea Poenari a fost construită în secolul al XIV-a şi a fost extinsă de Vlad Ţepeş, fără să fi fost vreodată cucerită. Obiectivul a înregistrat, anual, peste 100.000 de turişti. Preţul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi, studenţi, pensionari.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.