Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia pentru afaceri juridice (JURI) din Parlamentul European are programată, într-o ședință extraordinară care va avea loc joi dimineață, discutarea cererii de ridicare a imunității europarlamentarei Dianei Șoșoacă. Comisia ar urma să dea și votul în privința acestei cereri, potrivit ordinii de zi.
Ședința pentru dezbaterea raportului va avea loc cu ușile închise. Diana Șoșoacă a fost audiată în 24 martie în Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European.
Raportul Comisiei JURI va trebui votat apoi de plenul Parlamentului European, cel mai probabil în sesiunea plenară de săptămâna viitoare.
Solicitarea de ridicare a imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă a fost formulată de Parchetul General din România. Ea este cercetată pentru 11 infracțiuni, printre care propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Șoșoacă a fost inculpată pentru următoarele infracțiuni:
Sosoaca, un gunoi uman …