G4Media.ro

Celebrul festival Coachella din California își deschide porțile în acest weekend iar…

Sursa foto: Facebook/Coachella

Celebrul festival Coachella din California își deschide porțile în acest weekend iar cap de afiș este artista Lana Del Rey

Lana Del Rey revine la Coachella, unde este cap de afiş în primul weekend al festivalului care debutează vineri, informează DPA conform Agepres.

Festivalul californian se desfăşoară pe durata a două weekenduri – 12-14 aprilie şi 19-21 aprilie – şi va include concerte ale artiştilor Tyler, The Creator; Doja Cat; o reuniune a trupei No Doubt cu Gwen Stefani.

Cântăreaţa americană Lana Del Rey, care a devenit faimoasă în 2012 graţie hitului ”Born To Die”, este capul de afiş în programul zilei de vineri găzduit de Empire Polo Club, din Indio, California. Lana Del Rey a mai fost prezentă la Coachella în 2014.

Interpreta hitului ”Summertime Sadness” era pe afişul ediţiei din 2020 a festivalului, care a fost însă anulată din cauza pandemiei de COVID-19.

Vedeta de 38 de ani a ajuns pe prima pagină a ziarelor anul trecut după ce a întârziat la concertul pe care trebuia să-l susţină în cadrul BST Hyde Park Festival, Londra. Cu doar câteva săptămâni în urmă, la Glastonbury, i-a fost tăiat microfonul după ce recitalul ei a depăşit timpul alocat tot pentru că artista a sosit cu întârziere.

Coachella, un festival renumit pentru că atrage celebrităţi şi influenceri din toată lumea, va găzdui vineri şi recitalurile mexicanului Peso Pluma, ale sud-coreenei Peggy Gou şi ale vedetei americane Sabrina Carpenter, care a cântat în deschiderea turneului ”Eras” al cântăreţei Taylor Swift.

Printre muzicienii britanici care vor urca pe scena Coachella se numără duo-ul de DJ Anti Up şi Gorgon City, MC-ul şi rapperul Skepta, cântăreaţa indie pop The Japanese House, pe numele real Amber Bain.

Actriţa şi cantautoarea Suki Waterhouse, vedeta miniseriei ”Daisy Jones and the Six”, care a adus recent pe lume primul ei copil din relaţia cu vedeta ”Twilight”, actorul Robert Pattinson, urmează să cânte de asemenea vineri.

Actriţa, fotomodelul şi cântăreaţa britanică a confirmat că a devenit mamă la începutul acestei luni după ce a publicat pe reţelele de socializare o fotografie alături de nou-născut.

Festivalul Coachella s-a confruntat cu probleme privind artiştii cap de afiş în ultimii doi ani.

Anul trecut, Frank Ocean şi-a anulat al doilea concert din cauza unei accidentări la picior, iar Kanye West, cunoscut sub numele Ye, trebuia să fie cap de afiş în 2022, dar line-up-ul s-a schimbat cu câteva săptămâni înaintea evenimentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...