G4Media.ro

Cele mai căutate joburi sunt cele de dezvoltator software şi lucrător comercial…

Sursa foto: Pixabay

Cele mai căutate joburi sunt cele de dezvoltator software şi lucrător comercial (platformă)

Posturile de dezvoltator software, lucrător comercial, specialist în call center, expert în creditare şi specialist în HR sunt cele mai căutate pe platforma Undelucram.ro, iar salariile variază între 2.400 de lei şi 7.400 de lei, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, cel mai mare salariu mediu este oferit pentru un job de software developer – 7.400 lei (IT) iar cel mai mic pentru cel de lucrător comercial – 2.400 lei.

„Când am lansat Undelucram.ro am pornit cu gândul de a-i susţine pe angajaţi să ia decizii despre un anumit loc de muncă prin oferirea unor informaţii pe care adesea nu le află la interviul de angajare. Astfel, transparentizând modul în care funcţionează companiile am devenit un instrument foarte util şi pentru angajatori, în special pentru experţii în resurse umane. Salary Report oferă date din ultimul an despre 400.000 de salarii, însă acest document este rezultatul celor 11 ani de la lansarea Undelucram.ro”, a explicat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro

Potrivit unui sondaj realizat de Undelucram.ro în luna aprilie a acestui an, aproximativ 40% dintre specialiştii în HR spun că firmele pe care le reprezintă au în plan să mărească salariul angajaţilor până la finalul anului cu aproximativ 5-10%, iar 32% au afirmat că vor să crească salariul cu 10-15%.

În jur de 15% dintre recruiteri au spus că angajatorul va mări salariul cu maximum 5% în acest an. Sunt şi angajaţi mai norocoşi pentru care firma va creşte salariul cu 15-25% (în jur de 5% dintre angajatori), iar 3,5% dintre respondenţi mizează pe o majorare de peste 25%.

Aproximativ 5% dintre specialiştii în HR au declarat că firma pe care o reprezintă nu va mări salariul în acest an.

Pentru acest sondaj au răspuns 819 experţi în recrutare din domeniile IT&C, bănci&servicii financiare, retail, BPO&servicii, transport&logistică, producţie industrială, automotive, educaţie, farma, HoReCa, construcţii&imobiliare, sănătate.

Beneficiile cel mai des oferite sunt: bonurile de masă (58%), bonusuri şi prime de performanţă (35%), program de lucru flexibil sau lucru de acasă (34%), programe de training şi acoperire costuri certificări profesionale (22%), abonament medical (11%), diferite activităţi de wellbeing – masaj, psihoterapie, cursuri pentru diferite hobby-uri (11%), asigurare medicală (10%), abonament la resursele unei biblioteci online sau offline (8%), decontare transport sau asigurare transport (8%), mai multe zile de concediu (6%), prime de vacanţă (5%), pensie facultativă (4%).

Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România, cu peste 850.000 de potenţiali angajaţi pe platformă.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...