Cele cinci ”portițe”  pentru fluxurile de gaze rusești pe care UE nu le-a închis / Clauza de salvgardare, gazul cu origine ascunsă prin intermediul Turciei și Azerbaidjanului, zona gri a Balcanilor de Vest

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O serie de analiști din domeniul energiei transmit semnale că noul cadru european pentru interzicerea fluxurilor rusești de gaze include zone gri și lasă deschise „portițe” semnificative după toamna anului 2027, pentru continuarea importurilor în Europa, pe cale indirectă sau ”mascată”, relatează publicația grecească Energy Press citată de Rador Radio România.

Aceste îngrijorări se intensifică pe măsură ce se apropie două etape critice: reuniunea din 24 februarie de la Washington privind Coridorul Vertical și termenul limită de 1 martie, până la care statele membre trebuie să prezinte Comisiei Europene planurile naționale pentru diversificarea aprovizionării.

Rămâne de văzut în ce măsură vor reuși cele 27 de țări ale blocului în următoarele săptămâni să elaboreze planuri pentru eliminarea treptată a gazelor rusești sau dacă vor solicita o prelungire.

Într-un moment în care importurile prin TurkStream către Europa se află la niveluri istorice, anul trecut înregistrându-se o cantitate totală de 18 miliarde de metri cubi (în creștere cu 8,3%), iar tendința continuă, după cum a remarcat S&P Global, mai mulți analiști observă lacune în Regulamentul european, care dacă vor persista, vor permite gazului rusesc să ajungă în continuare pe piața europeană, dar sub o altă etichetă.

Îngrijorările sunt alimentate și de faptul că, inclusiv în prezent, Ucraina continuă să-și acopere majoritatea nevoilor cu gaz rusesc, pe care îl importă pe rute indirecte, cum ar fi din Ungaria și Slovacia, de unde vin, în fapt, cantități care sunt în mare majoritate rusești și trec prin sistemul european.

Conform datelor recente centralizate de compania specializată în servicii energetice Expro Group Holdings N.V. în 2025, Ucraina și-a acoperit aproape toate necesitățile de gaz din țările menționate anterior și, într-o măsură mai mică, din Moldova și România. Raportul în acest sens, publicat la începutul lunii ianuarie, arată că:

– 45,5% din importuri au venit prin Ungaria
– 20,5% prin Slovacia
– 32,5% prin Polonia
– și doar 1,5% prin Coridorul Vertical, adică pe ruta care pornește din Grecia.

La această situație contradictorie, adică o țară în război continuă să fie aprovizionată, chiar dacă indirect, cu gaze naturale din țara cu care se află în război – aparent din motive legate direct de cost – se adaugă îngrijorări cu privire la „portițele” lăsate de noul cadru european pentru continuarea fluxurilor rusești către blocul celor 27 de state membre.

Aceste probleme sunt cunoscute de Comisia Europeană și au fost inventariate atât de publicații precum EUobserver , cât și în declarațiile unor analiști din domeniul energiei, precum Martin Vladimirov de la Centrul pentru Studiul Democrației  care rezumă aceste probleme în cinci categorii principale de astfel de „portițe” lăsate deschise:

1. Pariul de a înlocui cele 15 miliarde de metri cubi tranzitate prin TurkStream

În Europa de Sud-Est, aproximativ 15 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze rusești continuă să fie transportate prin a doua linie a TurkStream: 4–5 bcm merg în Balcanii de Vest, 3 miliarde de metri cubi sunt consumate de Grecia, iar restul de 7 miliarde de metri cubi sunt direcționate către Bulgaria, România și Ungaria.

Implementarea noului Regulament depinde de înlocuirea completă a acestor fluxuri până în noiembrie 2027. Aceasta înseamnă încheierea rapid și în număr mare a unor acorduri pe termen lung pentru achiziționare de GNL, ceea ce presupune eliminarea oricăror obstacole de reglementare, cum ar fi cele ale Coridorului Vertical, și prețuri competitive pentru aceste contracte.

O întrebare aici este dacă decizia Curții Europene de Justiție privind recursul pe care Ungaria – principalul furnizor actual al Ucrainei – intenționează să îl depună va fi pronunțată înainte de interzicerea definitivă a fluxurilor rusești începând cu noiembrie 2027.

2. „Portița” clauzei de salvgardare

Regulamentul permite o exceptare temporară de la interzicerea definitivă a fluxurilor rusești în cazul în care securitatea energetică a unui stat membru este grav amenințată. Din septembrie 2027, statele membre pot invoca această clauză pentru a întârzia implementarea măsurii, ceea ce, într-un fel, deschide calea pentru o posibilă „ocolire” politică a interdicției, dacă țara care utilizează măsura are scopul de a submina această interzicere.

3. Planuri naționale: Termenul limită de 1 martie

Până la 1 martie 2026, fiecare stat membru trebuie să prezinte Comisiei Europene un plan național de eliminare treptată a gazului rusesc, cu pași clari pentru reducerea dependenței. În Grecia, de exemplu, planul pe care Ministerul Energiei trebuie să îl pregătească privește înlocuirea a 44,6% din totalul importurilor grecești.

Întârzierile sau implementarea incompletă a celor 27 de planuri naționale ar putea încetini întregul proces, estimează experții.

4. Ascunderea provenienței prin intermediul Turciei și a Azerbaidjanului

Cantitățile declarate ca fiind „azere” sau „turcești” pot conține, de fapt, gaz rusesc. Regulamentul prevede autorizare prealabilă pentru fiecare import în UE, dar aplicarea sa în practică rămâne neclară. Trasabilitatea este dificilă, iar autoritățile vamale nu dispun de instrumente complete de verificare, oferind traderilor posibilitatea de a nu dezvălui originea.

5. „Zona gri” a Balcanilor de Vest

O altă problemă se referă la gazele importate în Serbia „pentru uz intern” și care ar putea fi revândute către țări ale UE, cum ar fi Ungaria sau Slovacia, fiind vorba de un import indirect de gaz rusesc pe piața europeană. Balcanii de Vest absorb în prezent 4-5 miliarde de metri cubi din fluxurile rusești către sud-estul Europei, iar estimările arată că aceste fluxuri vor continua.

Sursa: Energypress/ Rador Radio România/ Traducerea: Carolina Ciulu