Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Le Parisien anunță că cele aproape 10.000 de prezervative distribuite gratuit în satele olimpice de la Milano Cortina au fost epuizate în doar trei zile.
Penurie de prezervative în satele olimpice de la Milano Cortina
În cele șase sate olimpice de la Milano Cortina au fost împărțite gratuit aproape 10 mii de prezervative, iar sursa citată menționează că stocul a fost epuizat după doar trei zile.
La competiția găzduită de Milano și Cortina participă 2.900 de sportivi, ei reprezentând 92 de comitete olimpice naționale.
„Dacă va fi necesar, vor fi furnizate stocuri suplimentare pe toată durata Jocurilor Olimpice”, au transmis oficialii JO 2026 înainte de startul competiției. Adevărul este că stocul a rezistat doar trei zile.
„Satul olimpic își confirmă reputația. Un loc obișnuit de întâlnire între sportivi și antrenori de toate naționalitățile… Și relațiile sexuale care vin odată cu acestea.
După cum anunță presa italiană, stocurile de prezervative destinate sportivilor care participă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina din 2026 s-au epuizat deja”, transmite Le Parisien.
Nu a fost stabilită încă o zi pentru reaprovizionare.
„Conform tradiției Jocurilor Olimpice, accesul gratuit la prezervative a fost întotdeauna garantat sportivilor din satul olimpic, în cadrul măsurilor de prevenire”, a explicat, acum două zile, serviciul de presă al Jocurilor de la Milano Cortina, pentru 20 Minutes.
Organizatorii au prevăzut o medie de 3 prezervative per sportiv, dar în prezent există penurie de prezervative în satele olimpice, mai transmite Le Parisien.
„Cu toată adrenalina din circulație și conviețuirea forțată, adevărata provocare pare să fie abstinența”, glumește Corriere della Serra.
JO 2026 : le stock de 10 000 préservatifs du village olympique épuisé en seulement 72 heures
➡️ https://t.co/I9gD5US2T6 pic.twitter.com/OSOO7ruuEP— Le Parisien | sport (@leparisiensport) February 13, 2026
De știut: