Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Execuția bugetului general consolidat în luna ianuarie 2021 s-a încheiat cu un deficit de 3,69 miliarde lei, respectiv 0,33% din Produsul Intern Brut (PIB), conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor. Acesta este cel mai slab început de an din 2006 până în prezent.
România a mai înregistrat un deficit bugetar în luna ianuarie numai anul trecut, când Ministerul Finanțelor a raportat un minus de 0,46 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB.
Cu toate acestea, minusul raportat în ianuarie 2021 este cel mai semnificativ de când Ministerul Finanțelor publică date privind execuția bugetară, respectiv din 2006. Acesta vine în contextul în care România încă aplică o serie de restricții pentru limitarea răspândirii coronavirusului și oferă sprijin financiar sectoarelor economice afectate de pandemie.
„Este într-adevăr un deficit de 0,3% din PIB, dar veţi observa în momentul în care va fi publicată (execuția bugetară, n.r.) că avem o creştere a veniturilor de 5,9%. Sunt şi lucruri bune în această execuţie şi nu este sensibil diferită de execuţia din ianuarie 2020… Ianuarie este o lună normală, ceea ce evident îmi dă speranţe că suntem în direcţia cea bună”, a spus marți ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, la conferința „Digitalizarea României, prioritate zero”, organizată de DC News Media Group.
Potrivit documentului publicat de Ministerul Finanțelor, sume în valoare de 2,29 miliarde lei (0,2% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiții și cheltuieli excepționale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. Astfel, în luna ianuarie 2021 restituirile de TVA au fost cu 1,03 miliarde lei mai mari decât nivelul lunii ianuarie 2020 pentru susținerea lichidității în sectorul privat, iar cheltuielile de investiții au fost cu 0,39 miliarde lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent și plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 au fost de 0,86 miliarde lei.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
„E cel mai bine facut buget de la Burebista incoace.”
Deci o prognoza de 4% deficit bugetar in plina pandemie, ca 0.33% *12 cam atat fac, este rau???? Sunteti dusi cu capul
Executia bugetara nu a fost niciodata liniara, mai pune mana si citeste, cifrele sunt la un click distanta.
Tocmai, iarna stim cu totii ca sunt cheltuieli mai mari, subventii, vin mai putine impozite la stat, etc. probabil o sa fie maxim 2.5-3% deficitul pentru ca Romania va incepe sa faca treaba buna cu noul guvern.
In Ianuarie in mod normal ai surplus, nu deficit. Foca penelistă.
Romanilor nu prea le pasa de cel mai bun presedinte si cel mai bun guvern :))
doar valcov eminenta cenusie ne mai poate scoate la liman
Greaua moștenire e de vina. Guvernul PNL Orban, ca Guvernul PNL USR Catu e minune si o sa ne scoată la liman.
Hm, sunteti prost informati!
Mai sus cu doua articole zice ca stam bine.
Guvernul lucreaza.
Noi dormim linistiti.
Hai, noapte buna ca mai e mult Pana DEPARTE…