
Cel mai bătrân maratonist din lume a murit la 114 ani, lovit de o mașină: Medicii au crezut că nu va merge niciodată
„Ziua în care nu voi mai alerga este ziua în care voi muri”, spunea Fauja Singh, maratonistul care a demonstrat din plin teoria conform căreia „vârsta e doar un număr.” Indianul a murit la 114 ani, lovit de o mașină în țara natală.
La 114 ani, Fauja Singh și-a găsit sfârșitul, iar cuvintele sale s-au adeverit: ziua în care nu a mai alergat a murit.
Ieșit la o plimbare în satul natal Beas Pind din nordul Indiei, Fauja a fost lovit mortal de o mașină, informează Marca.
În copilărie, medicii nu-i dădeau șanse lui Fauja Singh să meargă vreodată
Născut în anul 1911, într-o perioadă în care medicina era limitată în satele indiene, Fauja nu a mers corect până la vârsta de 10 ani.
De altfel, medicii nu i-au dat prea multe șanse să meargă: era mult „prea slab.”
A dus o viață simplă: a lucrat la fermă, acolo unde a hrănit vite și a cultivat porumb. A avut șase copii și a pierdut multe persoane dragi în viață.
Rând pe rând, Fauja și-a înmormântat soția, o fiică și un fiu.
S-a apucat de alergat la venerabila vârstă de 89 de ani. Nu a făcut-o pentru faimă, ci pentru a trece mai ușor peste decesul fiului său.
A găsit în alegare alinare, fuga fiind refugiul său.
„Alergarea i-a dat o nouă concentrare asupra vieții, a făcut ca viața să merite trăită”, povestea antrenorul său, Harmander Singh.
Guinness World Records nu i-a validat performanța: Nu avea un certificat de naștere
În anul 2000, Fauja Singh a terminat maratonul de la Londra în 6 ore și 54 de minute. Avea, la acel moment, aproape 90 de ani.
Nimeni un credea că poate fi posibil așa ceva, dar el a continuat să alerge sfidând parcă orice bariere.
La vârsta de 100 de ani, indianul a devenit primul „om centenar” care a încheiat în mod oficial un maraton. Se întâmpla la Toronto.
„Alerga parcă cu ambele picioare în aer. A fost incredibil. Se odihnea din când în când stând jos și luând câteva înghițituri de ceai”, și-a amintit Doug Smith, copreședinte al Ontario Masters Athletics.
Guinness World Records nu i-a validat oficial performanța, iar asta din cauza lipsei unui certificat de naștere.
„Am făcut totul deschis, nimic în secret. Dacă unii oameni pun la îndoială asta, mulți alții sunt fericiți să mă creadă”, a transmis, calm, indianul.
Fauja Singh a donat toți banii câștigați în scopuri caritabile.
Ultima sa cursă oficială a fost la 101 ani, un 10K în Hong Kong. După aceea, a continuat să se plimbe zilnic. Corpul nu-l mai lăsa să alerge, cu toate că sufletul încă voia.
„Niciodată nu e prea târziu în viață să iei startul”, a transmis Fauja Singh, omul care a fost văzut de mulți ca un simbol al imposibilului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.