Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis, sâmbătă seară, mandate de arestare preventivă pe numele celor doi tineri din localitatea Tudora care în noaptea de joi spre vineri au ucis un bărbat de 63 de ani, relatează Agerpres.
Tinerii de 22 şi, respectiv, 28 de ani au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, art. 223 alin.2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Niţă Dumitru-Narcis şi Şuleriu Ioan, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art.188 alin.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi până la data de 30 ianuarie 2022, inclusiv”, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.
Potrivit poliţiştilor, omorul a fost comis după o divergenţă pe care cei doi tineri ar fi avut-o cu victima într-un bar din localitate.
„Din verificări a reieşit faptul că, în seara de 30 decembrie 2021, cei doi, în timp ce se aflau într-un bar din localitate, ar fi avut un conflict verbal cu victima, după care ar fi lovit- o cu palma în zona feţei, ceea ce a condus la evacuarea acestora din local. Ulterior, cei doi tineri ar fi urmărit victima pe drumul spre locuinţă, şi, ajungând-o din urmă, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect din lemn şi apoi cu picioarele, în zona capului”, a afirmat Nenişcu.
Victima a fost găsită decedată pe marginea drumului. În urma primelor verificări a fost dispusă efectuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, însă, ulterior, cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan
omor planificat cu sange rece.
Sper sa nu mai iasa din puscarie.
ii scapa judecatorii nostri milosi..erau beti, saracii
Munca silnică trebuie reintrodusă în sistemul penitenciar. În cazuri de genul ăsta, gunoaiele astea două anti-sociale trebuie să își petreacă restul vieții după gratii și muncind din greu
Noroc ca s-au predat, de scăparea lui Ghita, de asasinul de la Arad, nu spun nimic.
Cat de prost sa fi să-i încadrezi la ucidere din culpa?
Codul nostru penal este prea lax având în vedere monstruozitatile din zilele noastre!
Botşăni îi fruntea uăi !
only death penalty ….altceva nu va opri fenomenul….si pentru aia de comenteaza…sa se gandeasca daca ar fi mortul ruda lor…
La Botosani era vara, joi, dupa poza…
Nu va osteniti prea tare, bagati la gramada ca e mai ieftin asa…