Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Partidul Social Democrat (PSD) pregătește un proiect legislativ prin care să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, fără casieri, din supermarketuri. Inițiativa a apărut după ce decizia lanțului Auchan de a introduce case 100% self-scan și casierii să aibă un nou job de consilier pentru clienți a provocat discuții aprinse pe rețelele de socializare. În acest sens, reprezentanții Auchan au transmis un punct de vedere. Compania spune că atunci când o să fie un document concret al acestor propuneri se vor consulta cu ambele părți implicate, atât autoritățile cât și mediul de afaceri, pentru a analiza un astfel de proiect.
Potrivit News.ro, supermarketurile ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim.
„Prioritatea companiei noastre este reflectarea corectă a realității despre casele de marcat din magazinele Auchan. În ceea ce privește subiectul unor diverse inițiative politice, precizăm faptul că în situația în care acestea vor avansa, cu siguranță vor fi abordate și tratate în cadrul potrivit, la nivelul consultărilor cu asociația retailerilor, cu autoritățile și cu toți cei care sunt potriviți să analizeze un astfel de proiect”, transmit reprezentanții Auchan.
Citește integral pe economedia.ro