Ce s-a ales de fostele partide comuniste din Europa de Est. Cel din Ungaria tocmai a anunțat că nu mai participă la alegeri

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Anunțul făcut de Partidul Socialist din Ungaria, moștenitorul fostului partid unic, că nu va mai participa la alegerile parlamentare din 12 aprilie, încheie o epocă din politica maghiară și deschide ocazia unei treceri în revistă a performanțelor politice realizate de către fostele partide comuniste din Europa Centrală și de Est după ce comunismul s-a prăbușit.

Obținem la final un tablou destul de pestriț, cu partide care au dispărut pur și simplu, altele care s-au rebranduit în noile condiții, unele care au fost factor de frânare a societăților înăuntrul cărora acționau sau care, dimpotrivă, au împins societățile înainte.

UNGARIA – Partidul Socialist Muncitoresc din Ungaria (MSZMP)

După căderea regimului comunist în 1989, Partidul Socialist Muncitoresc Ungar (MSZMP) s-a transformat în Partidul Socialist Maghiar (MSZP), abandonând principiile centralismului democratic și dictaturii proletariatului.

Această tranziție a marcat începutul unei noi ere, în care fostul partid–stat a încercat să se reinventeze ca o formațiune social-democrată de tip european. A ajuns și la putere în mai multe rânduri, până în 2010, de când puterea este exercitată constant de Fidesz-ul lui Viktor Orban.

Totuși, de-a lungul anilor, MSZP a pierdut din influență, fiind depășit de noi partide și de schimbările sociale și economice din Ungaria postcomunistă. În consecință, Partidul Socialist Maghiar a anunțat că nu va mai participa la alegerile din 12 aprilie, punând capăt unei prezențe de peste trei decenii în peisajul politic ungar post-comunist.

Decizia vine într-un context în care partidele de stânga, inclusiv MSZP, nu mai ating pragul electoral de 5% în sondaje, opoziția se reconfigurează radical prin Partidul Tisza, condus de Péter Magyar (ex-Fidesz), iar partidului Fidesz al lui Viktor Orbán cunoaște un oarecare declin.

GERMANIA DE EST – Partidul Unității Socialiste din Germania (SED)

Partidul Unității Socialiste din Germania (SED) a fost formațiunea care a condus Republica Democrată Germană de la înființarea acestui stat, în 1949, și până în 1989. După ce Zidul Berlinului a căzut, SED a abandonat complet doctrina marxist-leninistă, s-a predins un partid social-democrat de tip european și și-a schimbat denumirea în Partidul Socialismului Democrat (PDS).

A fost reprezentat în Bundestag fără întrerupere până în 2007 și a rămas influent în fosta Germanie de Est, în special la nivel local.

În 2007, PDS a fuzionat cu partidul Muncă și Justiție Socială – Alternativa Electorală (WASG) din vest, pentru a crea noul partid Stânga (Die Linke), care a avut ca rezultat o acceptare mai mare în landurile de vest.

La începutul anului 2024, Die Linke cunoaște o dizidență: unul dintre liderii săi, Sahra Wagenknecht, formează un nou partid, care îi poartă numele – Alianța Sahra Wagenknecht (BSW – Bündnis Sahra Wagenknecht).

La alegerile federale din 2025, Die Linke a a obținut 8,77% din voturi și 64 de mandate din cele 630 ale Bundestagului.

POLONIA – Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR)

În iunie 1989, după negocieri politice intense, în Polonia s-au ținut alegeri parțial libere: Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR), fostul partid unic, își alocase prin lege 65% din locurile Seimului (Camera Inferioară), lăsând 35% Opoziției, iar la Senat toate locurile erau „la liber”.

Sindicatul Solidaritatea a câștigat 99 din cele 100 de locuri ale Senatului și toate cele 35% alocate la Seim – rezultat considerat o umilință totală pentru PZPR. Ca urmare a lipsei de suport electoral, în ianuarie 1990, la cel de-al XI-lea Congres, delegații au votat dizolvarea PZPR.

După dizolvare, liderii mai reformiști din PZPR au înființat un nou partid, Social-Democrația Republicii Polone (SdRP), care s-a distanțat de retorica marxist-leninistă, adoptând o platformă pro-europeană și de centru-stânga.

Liderul emblematic al noii formațiuni a fost Aleksandr Kwaśniewski, care avea să ducă partidul la victorie în 1993, iar el însuși să ajungă președintele Poloniei, în 1995, când l-a învins pe Lech Wałęsa, legendarul lider al Solidarității. Kwaśniewski avea apoi să câștige și un al doilea mandat de președinte și este considerat cel mai de succes exponent al fostului partid comunist.

În 1999, SdRP își schimbă numele în Noua Stângă (Nowa Lewica). La ultimele alegeri parlamentare, din octombrie 2023, Noua Stângă a câștigat aproximativ 9% din voturi și a devenit un partener indispensabil în noua coaliție de guvernare condusă de Donald Tusk.

CEHOSLOVACIA – Partidul Comunist din Cehoslovacia (KSČ)

După Revoluția de Catifea din noiembrie 1989, Partidul Comunist din Cehoslovacia (KSČ) a abandonat puterea, iar în 1990 s-a reorganizat sub forma a două ramuri care aveau să anticipeze și divizarea „de catifea” țării: Partidul Comunist din Cehia și Moravia (KSČM, aripa cehă) și Partidul Comunist din Slovacia (KSS, aripa slovacă).

Partidul Comunist din Cehia și Moravia a fost un actor periferic și izolat al vieții politice din Cehia. După o apropiere de Partidul Social-Democrat Ceh, la alegerile regionale din 2012, a obținut un oarecare succes electoral în plan regional, dar nu a reușit niciodată să fie un actor în formarea vreunui guvern central.

În Slovacia, Partidul Comunist din Slovacia și-a schimbat numele în 1992 în Partidul Stângii Democrate (SDL), dar a avut rezultate electorale modeste până în 2002, când nu a mai intrat în Parlament.

O aripă desprinsă din SDL în 1999 a format un nou partid, care a avut un succes electoral simțitor mai mare. Este vorba despre partidul Direcția (Smer), sub cobducerea lui Robert Fico, actualul premier al Slovaciei, aflat acum la al patrulea mandat.

În cele din urmă, în 2005, SDL a fost absorbit de Smer.

IUGOSLAVIA – Liga Comuniștilor din Iugoslavia (LCY)

Povestea Ligii Comuniștilor din Iugoslavia (LCY) este unică față de restul blocului estic, întrucât prăbușirea sa a dus nu doar la o schimbare de regim, ci a fost și motorul care a dus la dezintegrarea sângeroasă a țării.

La Congresul LCY din ianuarie 1990, tensiunile dintre facțiunea sârbă (condusă de Slobodan Milosevic) și cea slovenă au atins punctul culminant. Sârbii vroiau o federație puternic centralizată, iar slovenii pluralism politic și descentralizare.

După ce propunerile lor au fost respinse sistematic, delegații sloveni au părăsit congresul, urmați de cei croați. Liga Comuniștilor a încetat să mai existe ca entitate federală, rupându-se în partide republicane separate.

După scindare, ramurile naționale și-au urmat fiecare drumul său specific, pe măsură ce Federația Iuguslavă însăși se dezmembra.

În Serbia, succesorul LCY a fost Partidul Socialist din Serbia (SPS), creat în iulie 1990 și condus de Slobodan Milosevic. Partidul a abandonat doctrina marxistă și înlocuit-o un amestec exploziv de retorică socialistă și naționalism sârb radical. A rămas la putere până în anul 2000, când a căzut Milosevic, dar nu a dispărut complet din peisajul politic. S-a rebranduit în partid social-democrat de tip european și a participat, în coaliție, la mai multe guvernări, inclusiv la cea actuală, dominată de președintele Aleksandr Vucic.

În Croația, transformarea a fost mai dureroasă, deoarece partidul – redenumit în 1990 Liga Comuniștilor din Croația – Partidul Reformei Democrate (SKH-SDP) – a pierdut aproape imediat puterea și numeroși membri, în beneficiul formațiunii naționaliste Uniunea Democrată Croată (HDZ), a lui Franjo Tudjman.

A urmat un efort de curățire internă, iar în anul 2000 a revenit la putere, după încheierea epocii autoritare al lui Trudjman. Astăzi, SDP rămâne principala forță de opoziție sau de guvernare (alternând cu HDZ) și este un partid european clasic.

Slovenia a avut cea mai lină și mai de succes tranziție de la partidul-stat la pluripartidism, întrucât chiar comuniștii sloveni fuseseră motorul reformelor: au fost primii care au părăsit congresul federal în 1990. S-au redenumit în Partidul Reînnoirii Democrate (SDP) și după diverse fuziuni, partidul se numește astăzi Social-Democrații (SD). Este un partid de centru-stânga stabil, foarte influent în sindicate și în administrația publică, fiind adesea parte a guvernelor de coaliție din Ljubljana.

BULGARIA – Partidul Comunist Bulgar (PCB)

Tranziția Partidului Comunist Bulgar (PCB) după 1989 este un exemplu clasic de „rebranding” politic de succes: acesta s-a transformat și a rămas o forță politică majoră.

Totul a început pe 10 noiembrie 1989, când liderul longeviv Todor Jivkov a fost înlăturat chiar de către colegii săi de partid. În aprilie 1990, Partidul Comunist Bulgar a renunțat la ideologia marxist-leninistă și a adoptat socialismul democratic, redenumindu-se Partidul Socialist Bulgar (BSP). A guvernat de atunci alternativ cu forțele de dreapta, iar în ultimii ani a adoptat poziții mai conservatoare pe teme sociale și a menținut o atitudine adesea ambivalentă sau prietenoasă față de Rusia.

ALBANIA – Partidul Muncii din Albania (PPSh)

În iunie 1991, la ultimul său congres, Partidul Muncii din Albania (PPSh) a decis să rupă oficial legăturile cu trecutul stalinist, a abandonat marxism-leninismul în favoarea social-democrației europene și s-a redenumit Partidul Socialist din Albania (PS).

Comuniștii reformați au reușit să câștige primele alegeri pluraliste din 1991, profitând de controlul asupra zonelor rurale, dar au pierdut puterea rapid în 1992 în fața Partidului Democrat (PD), condus de Sali Berisha.

Partidul Socialist a revenit spectaculos la putere în 1997, în urma haosului civil provocat de prăbușirea schemelor piramidale financiare, prezentându-se ca forța capabilă să restaureze ordinea.

După câteva alternanțe la putere, Partidul Socialist conduce țara neîntrerupt din 2013, sub conducerea actualului premier Edi Rama.

ROMÂNIA – Partidul Comunist Român (PCR)

În România, Partidul Comunist Român (PCR) a cunoscut cea mai rapidă evoluție în epoca post-comunistă: o instantanee desființare de drept în ianuarie 1990 și o reînființare insidioasă, dar la fel de instantanee, sub forma Frontului Salvării Naționale (FSN), condus de Ion Iliescu, redenumit Frontul Democrat al Salvării Naționale, după dizidența lui Petre Roman, care a preluat și numele originar, iar apoi Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).

Partidul a câștigat primele două rânduri de alegeri libere, în 1990 și 1992, și a predat puterea unei coaliții de dreapta în 1996. A revenit la putere în anul 2000 ca să o piardă din nou în 2005, răstimp în care a fuzionat cu Partidul Social Democrat antebelic, căruia i-a luat și numele: PSD.

Au avut loc câteva alternanțe la putere, dar întotdeauna a fost partidul cu cei mai mulți parlamentari, chiar și când a fost în opoziție, reușind să combine socialismul cu populismul și beneficiind de sprijinul ocult al Bisericii Ortodoxe.

În ultimii ani, partidul cunoaște o erodare accentuată, din cazua apariției unui partid încă și mai populist decât PSD: AUR. Născut dintr-o inițiativă comună cu PSD – Referendumul pentru Familie din 2018 – AUR a fost cultivat discret de către social-democrați, în speranța că va deveni alternativa mai proastă și mai antieuropeană la PSD.

Numai că efectul a fost altul: electoratul a migrat masiv spre AUR, care a ajuns în sondaje la un fabulos 40%, în timp ce PSD a coborât spre 20% sau chiar mai puțin. Lucru pe care îl recunoaște chiar liderul PSD, Sorin Grindeanu. Într-un interviu pentru G4Media, acesta a declarat: „Parte din electoratul sau din votanții pe care PSD-ul i-a avut tradițional trebuie să-i recâștigăm. Parte dintre ei s-au dus către AUR”.